Cenaclul Flacăra a fost mai mult decât un eveniment artistic, a fost un fenomen social. Un spațiu unde o întreagă generație de tineri a visat la libertate și a învățat despre trecutul ascuns de regimul comunist. Pe 15 iunie 1985, la 12 ani de la înființare, o aglomerație produsă la concertul de la Ploiești, soldat cu victime, a devenit pretextul interzicerii acestui important fenomen cultural, fondat de poetul Adrian Păunescu.
„Te salut, generație în blugi!“ Imagine: Wikipedia
O seară frumoasă de început de vară. Tinerii din Ploiești, îmbrăcați în singura lor pereche de blugi și cele mai frumoase tricouri, s-au îndreptat către stadion unde avea loc Cenaclul Flacăra. Peste oraș se adunaseră nori întunecați, dar nimic nu prevestea drama ce avea să urmeze. Spectacolul a început, Adrian Păunescu adresându-se miilor de tineri: „Noi suntem puternici!“. Vântul s-a întețit, smulgând copertina și scena improvizată. Dar spectacolul a continuat, chiar și când ploaia a devenit un adevărat potop. Autoritățile de pe tribune, amestecate cu mulți activiști și funcționari, au cerut întreruperea evenimentului, dar tinerii nu i-au ascultat. Primul secretar al PCR, Mircea Ionescu, a încercat în zadar să ajungă la Adrian Păunescu prin mulțimea entuziasmată.
Curentul electric s-a oprit brusc. Un fulger puternic a lovit partea superioară a tribunei oficiale. A urmat panica. Tinerii au început să fugă de ploaie și de un posibil pericol, încercând să treacă de gardurile de protecție, care deveneau acum bariere mortale. Unii au fost striviți, călcați în picioare. Câteva intervenții de salvare au avut loc, dar prea puține și prea târziu. Moartea și-a făcut simțită prezența.
Așa s-a încheiat ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra. Tragic. Cu victime. Rănite și decedați. Numărul exact al victimelor rămâne necunoscut. Presa vremii a evitat să vorbească despre tragedie. După 1989, informațiile au fost fragmentate și contradictorii. Unele surse au indicat opt morți, altele patru sau șase. Numărul răniților nu a mai fost contabilizat.
80 de centimetri până la „moarte violentă”
Ani mai târziu, în 1994, jurnaliștii au vorbit cu un fost administrator, devenit între timp portar al clubului Petrolul. „Pe lângă aspersor, era o platformă acoperită cu o prelată, ne gândeam că va ploua. Toți alergau să-l vadă pe Păunescu. A venit mai târziu, pe la 9. I-au făcut o primire cu fluierături. A plecat la stadion peste niște ore. A doua zi, am văzut mașini ale procuraturii. A fost o mare grozăvie”.
Imagini de la concertul din iunie 1985. Foto: Electrorecord
Martorul a arătat jurnaliștilor locurile accidentului. „Scări de evacuare, urme ale grilajelor mortale. Grilajele se deschideau de o parte și alta a porții, dar pe o porțiune de circa 80 de centimetri, acestea se blocau, devenind un zid de metal. Acolo, în disperare, tinerii au fost striviți. Numai în dosarele lor, erau menționate cuvintele «moarte violentă».”
Furtuna nopții de vară
Un alt martor important al acelei seri a fost un jurnalist din Prahova. „Târziu în noapte a izbucnit o furtună cu ploaie torențială, tunete și fulgere. Păunescu se războia cu Dumnezeu, recitând „Doina“ lui Eminescu. Fulgerele brăzdau cerul, mulțimea era sfidătoare.” Nu mai există informații dacă Păunescu a cerut tinerilor să rămână sau să plece. După întuneric, s-a instalat panica. Cei de pe scenă și cei de pe tribune au încercat să iasă prin porțile mari, dar acestea erau închise.
În aglomerație, porțile au cedat, strivind mulți tineri. „Am fugit cu copilul pe umeri, am fost aruncați în spatele tribunei oficiale. În gangul îngust, oameni călcați în picioare. La porți, oameni striviți de garduri sau prinși între ele.”
Adrian Păunescu: „În 1983 doream să termin onorabil Cenaclul Flacăra”
Așa s-a încheiat dramatic Cenaclul Flacăra. Ani mai târziu, Adrian Păunescu a declarat că și-a dorit să încheie Cenaclul în 1983, cu doi ani înainte de tragedia de la Ploiești.
Cuvântare pe scena Cenaclului. Foto: Electrorecord
Păunescu a mai spus că nu el era cel responsabil de ceea ce s-a întâmplat: „În 1983 doream să termin onorabil Cenaclul Flacăra… organizasem ultimul spectacol, dar mi-au spus că era imposibil încheia astfel un eveniment care captivase atâta tineret.”
Dosar închis de anchetatori
Procuratura a investigat evenimentele de la Ploiești, dar nu a găsit dovezi pentru acuzații. „Din probe nu a rezultat că Păunescu ar fi fost solicitat să întrerupă spectacolul. Martorii au raportat că el a decis să termine spectacolul și să reprogrameze-l.” Rezultatul investigațiilor a fost neînceperea urmăririi penale.
Pe scena Cenaclului, alături de personalități importante
Cenaclul Flacăra a început în 1973 la București, într-un teatru. Au fost spectacole prin toată țara. Pe scenă s-au aflat artiști consacrați, dar și nume noi ale muzicii românești, printre care Tudor Gheorghe, Mircea Vintilă și alții.
Pe lângă artiști, Cenaclul a găzduit și mari scriitori și personalități culturale. Evenimentele au avut loc într-o perioadă în care regimul comunist impunea cenzură strictă și muzica străină era accesibilă doar prin aceste evenimente.
Între 1973 și 1985, au avut loc peste 1.600 de spectacole, cu peste șase milioane de spectatori. Au fost spectacole în mai multe limbi străine.
Cenaclul și Securitatea
Cenaclul Flacăra a oferit libertate artistică într-o societate cenzurată. Însă, adunări mari de oameni erau considerate potențial periculoase, în special dacă un lider încurajează idei alternative.
Se specula deja despre felul în care spectacolele din Cenaclul Flacăra promovează „indisciplina și imoralitatea”.
Din documente „strict secrete” ale Securității se afirmă că se „comentează că spectacolele oferă oportunități huliganilor care se manifestă inadecvat.”
Cercetările Securității au condus către concluzia că evenimentul a fost o consecință a unei serii de probleme.
„Oblăduiți de spiritul lui Ovidiu și Eminescu”
Despre spectacolele Cenaclului Flacăra din diverse locații, s-au evidențiat numeroase detalii. În descrieri se apreciază că atmosfera era deosebită și unică, cu un puternic mesaj de libertate, pace și aspirație la idealuri, în ciuda contextului social.
„Poa’ să vină și stihia, noi cântăm cu Medgidia!”
Spectacolele au continuat și în alte orașe, cu o atmosferă entuziastă. „Poa’ să vină și stihia, noi cântăm cu Medgidia!”, a fost un îndemn la libertate în fața elementelor naturii.