O descoperire arheologică realizată în Peștera Wonderwerk, în Africa de Sud, sugerează că oamenii preistorici foloseau focul cu mult înainte de intervalul de timp acceptat anterior. Analizele indică utilizarea repetată a focului între 1,07 și 1,79 milioane de ani în urmă, schimbând perspectiva asupra capacităților tehnice ale hominizilor timpuriu.
Urmele focului în peșteră, adânc în straturi vechi
Cercetări anterioare realizate în 2012 au descoperit urme de cenușă și oase arse în această peșteră, datate la aproximativ un milion de ani. În studiile recente, urmele analizate provin dintr-un strat situat în circa 30 de metri adâncime de la intrare, fiind astfel cele mai vechi dovezi de ardere identificate până acum în această locație.
Acest strat este amplasat suficient de adânc pentru a exclude posibilitatea unui incendiu natural de vegetație care să pătrundă atât de profund. Cercetătorii afirmă că materialul ars a fost adus și depozitat acolo intenționat, nu rezultă dintr-un fenomen natural.
Resturile arse au fost descoperite în resturi de rozătoare mici, inițial aduse în peșteră de bufnițe. În timp, podeaua peșterii s-a acoperit cu pelete regurgitate, pline de oase și păr. Aceste resturi organice pot fi, conform cercetătorilor, combustibil pentru focurile aduse din exterior.
Metodă inovatoare pentru detectarea arderii
Urmele de ardere pe oase și alte materiale din siturile vechi sunt dificil de identificat, din cauza proceselor chimice și a presiunii sedimentelor, care pot altera aceste urme. Pentru a evita interpretările eronate, cercetătorii au folosit o metodă bazată pe luminescență.
Această tehnică presupune expunerea fragmentelor osoase la lumină cu energie mare pentru a monitoriza reacția lor. Oasele care au fost încălzite anterior răspund diferit față de cele neatinse de foc, ceea ce permite identificarea clară a urmelor de ardere fără a deteriora probele.
Rezultatele obținute au fost confirmate cu analize spectroscopice în infraroșu, metodă consacrată în arheologie pentru verificarea modificărilor termice. Utilizarea acestei tehnici asigură păstrarea integrală a materialului, fiind esențială pentru siturile arheologice vechi.
Datarea și implicațiile descoperirii
Datarea stratului s-a făcut pe baza mai multor metode, inclusiv analiza magnetismului rocilor și tehnici de măsurare a perioadei în care sedimentele au fost protejate de radiațiile cosmice. Intervalul temporar propus pentru aceste urme de ardere variază între 1,07 milioane și 1,79 milioane de ani.
Chiar și limita mai recentă, de peste un milion de ani, indică faptul că folositul focului de către hominizi a avut loc cu mult înainte de pragul acceptat anterior de aproximativ un milion de ani. Descoperirea extinde astfel cunoașterea asupra reperului tehnic în evoluția umană timpurie.
În total, aceste rezultate reshapează înțelesul despre nivelul de dezvoltare al hominizilor din acea perioadă, indicând că manipularea și menținerea focului putea fi posibilă cu mult înainte de standardele convenționale.