Polemici economice și sociale la nivelul reformei fiscale din România, în contextul eșecului recent, sunt analizate de politologul Cristian Pîrvulescu într-un articol publicat pe HotNews. Acesta subliniază că întrebarea critică pentru analizele viitoare nu trebuie să vizeze modul de calibrate al tăierilor, ci, mai ales, cine și cum produce legitimitatea unui program de reformă într-o societate unde acest aspect devine pivotal.
Contextul eșecului reformei Bolojan
Într-un scurt istoric, Pîrvulescu remarcă că succesul aparent al guvernului Bolojan, considerat unul dintre cele mai coerente programe de consolidare fiscală din ultimele trei decenii, a fost relativ rapid anulat. Cu toate că inițial beneficia de susținere de la piețe, Comisie și agențiile de rating, precum și de o majoritate parlamentară, guvernul a căzut în mai puțin de un an. Cauzele invocate pentru eșec variază între populism, comunicare deficitară și apararea sistemului de către structurile de putere, însă autorul le consideră analitic sterile, deoarece se reduce discursul la o interpretare tehnică și numerică, ignorând componenta culturală.
Reforma ca fenomen etic, nu doar fiscal
Pîrvulescu propune o interpretare diferită a reformei Bolojan, centrându-se pe natura ei culturală și etică. El susține că reforma nu a fost, în primul rând, un program fiscal, ci o manifestare a unei “etici ascetice” — o vocație morală de austeritate și responsabilitate, similară celei descrise de Weber. În această perspectivă, eșecul nu se află în cifre, ci în incompatibilitatea între această etică și traiectoria unei societăți pentru care deficitul nu provine din cheltuieli mari, ci din venituri mici.
Acesta afirmă că deficitul se datorează evaziunii fiscale, excepțiilor și structurii fiscale regresive, aspecte care nu au fost abordate de programul de reformă, care s-a concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor. În această viziune, austeritatea este văzută ca o “virtute publică” fundamentată pe o etică protestantă, nu ca simplă o măsură economică, și era adoptată din convingere, nu din negociere sau compromis.
Relevanța socială a contractului paternalist
Un element central în analiza lui Pîrvulescu este conceptul de „contract paternalist”, adică relația informală între stat și societate, bazată pe distribuție și dependență reciprocă. În această viziune, statul acționa ca un “părinte”, oferind beneficii materiale, iar cetățeanul, în schimb, ceda controlul. Reforma Bolojan nu a propus renegocierea acestui contract, ci l-a tratat ca pe o eroare ce trebuie corectată prin ordonanțe.
Autorul argumentează că această abordare, în spiritul unei etici ascetice, a vizat eliminarea distribuției clientelare, considerată păcat colectiv, și a tratat societatea ca pe o grupare morala, nu ca pe un partener în negociere. În această lumină, moțiunea de cenzură din mai a fost, după Pîrvulescu, o contra-mișcare polanyeană, în care societatea a respins teologia politică din spatele cifrelor și a programului, și nu doar cifrele în sine.
Impactul cultural și regional asupra reformei
Pentru autor, implementarea reformei în anumite regiuni relevă dificultățile unui model bazat pe etica ascetică. „Miracolul Oradea” este citat ca exemplu de succes, dar doar în contexte culturale și sociale pe alocuri, în zonele din nord-vest și est ale țării, unde această etică are rădăcini adânci și o organicitate socială.
Aceste regiuni manifestă o comunitate cu o cultură a responsabilității, auto-organizării și încrederii în comunitate, precum și o scepticitate față de statul perceput ca străin. În aceste zone, reformele locale și guvernarea cu rădăcini culturale au fost înțelese și acceptate, în timp ce la nivel național, aplicarea unui astfel de model a avut ca rezultat respingere.
Limits of transferability și riscul de respingere a reformei
Pîrvulescu avertizează că extrapolarea reușitelor locale la nivel național a fost greșită, însemnând ca etica ascetică, care poate funcționa în enclave, se poate transforma în obstacol atunci când este impusă societății în ansamblul său. Cultura de responsabilitate și disciplina comunitară, dacă nu este susținută de un consens social și de o relație de încredere cu statul, va genera reacții de respingere și de contestare a autorității.
El precizează că această ecologie confesională și socială nu produce doar o responsabilitate individuală, ci și forme de contestare a statului, ceea ce complică procesul politic și reformist la scară largă. În acest context, întâlnim o lipsă de legitimitate a statului modern în anumite regiuni, în care oamenii preferă să-și organizeze și să-și administreze propriile norme, respingând controlul centralizat.
Întrebarea pentru viitor
Pentru autor, următoarea rundă de reforme trebuie să se concentreze nu pe ajustarea cifrelor, ci pe modul în care se produce legitimitatea pentru acestea. Răspunsul constă în democratizarea deciziei fiscale, în dezvoltarea de instituții intermediare și în renegocierea recunoscută a contractului social paternalist.
El subliniază că, pentru ca reformele să funcționeze, e nevoie de un consens social fundamentat pe premise morale, nu doar pe măsuri economice. În ultimă instanță, întrebarea esențială rămâne: cine și cum va construi această legitimitate, pentru a evita repetarea eșecului guvernamental și pentru a asigura credibilitatea proiectelor viitoare.
