Filip Florian a publicat recent romanul „Media aritmetică”, primul după 14 ani, o narațiune de familie plasată în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial și al instaurării comunismului în România. Volumul a fost apreciat de critici pentru frumusețea sa literară și pentru abordarea temelor istorice. În cadrul unei interviu, autorul a discutat despre modul în care istoria românească este adesea prezentată doar în lumina aspectelor pozitive, evitând abordarea completă a evenimentelor.
Percepția distorsionată a istoriei românești
Florian afirmă că istoria României a fost mereu „fardată doar cu părțile bune”, indiferent de epocă. El exemplifică această idee cu evenimente din Primul Război Mondial și perioada interbelică, accentuând faptul că prețuirea pentru război sau pentru anumite epoci este adesea însoțită de reinterpretări și exagerări. Florian susține că, după Marea Unire, România a fost adesea prezentată ca o victorie totală, fără a menționa înfrângerile și capitulările temporare, precum cea de la Mărășești, urmată de capitulare.
Spune că de peste un secol, adevărul istoric românesc rămâne ambalat în imagini exagerate, influențate de politicieni și de diverși lideri de epocă. Florian critică modul în care întreaga perioadă a anilor ’30 și evenimentele din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial sunt prezentate, în special în fața creșterii extremei drepte și a deteriorării sistemului democratic, inclusiv cu referire la dictatura regală și legionarism.
Planul Madagascar și impactul asupra memoriei istorice
Autorul vorbește despre planul „Madagascar” al lui Goga, plan prezent în roman, despre care spune că este un fapt istoric documentat și disponibil online. Conform acestuia, Goga a propus expulzarea a cel puțin jumătate de milion de evrei din România pentru a-i muta în Madagascar, plan pregătit în preajma anului 1938. Florian subliniază că această intenție reprezintă un capitol îngrozitor, iar ascunderea acestor detalii a contribuit la falsificarea istoriei și la formarea unor percepții eronate despre personalitatea politicianului.
El acuză că această nebunie, precum și faptul că Goga s-a înmormântat purtând o zvastică, evidențiază caracterul brutal al trecutului. Florian consideră că această falsificare, continuată cu tăcere și neasumare, a avut efecte asupra mentalului colectiv și asupra modului în care românii percep realitatea istorică.
Consecințele ignoranței asupra ideologiilor extremiste
Florian face o legătură între falsificarea trecutului și radicalismul actual. El afirmă că, dacă românii nu cunosc detaliile ororilor din trecut, cred în ceea ce le sunt prezentate, fapt care favorizează populismul și extremismul. În exemplul liderilor politici contemporani, Florian remarcă o ideologie de idolatrizare a conducătorilor, cu gesturi de supunere și cult al personalității.
El observă că această dinamică de idolatrizare se manifestă chiar și în cadrul unor mișcări politice, precum AUR, unde liderii sunt adulați și prezentati ca figuri aproape divine, în timp ce oamenii simpli primesc informații incomplete sau distorsionate. Florian consideră că elevii și populația generală nu au acces la adevărul complet din cauza lipsei de educație istorică corectă, iar acest fapt contribuie la perpetuarea miturilor.
#Masacrele și manipularea de informații despre Odesa
Autorul aduce exemplul masacrului de la Odesa, afirmând că evenimentul a fost folosit pentru a devia responsabilitatea armatei române. Florian explică că, în mod real, militarii români au fost avertizați să nu intre în sediul NKVD, iar distrugerea nu a fost atribuită evreilor, ci a fost o acțiune militărească simplă și bine organizată.
El face referire la o interpretare distorsionată a evenimentelor, în care unele cărți sovietice sau rusești le implică pe evreii ca fiind vinovați pentru explozia sediului. Florian susține că, în realitate, masacrul a fost un exemplu de fală și de gest de intimidare făcut pentru a arăta competența armatei române, în timpul ocupației și pe fondul tensiunilor de pe front. El menționează că, pentru a demonstra eficiența, Antonescu a cerut ca trupe române să nu fie acompaniate de germani în cucerirea Odesei, pentru a arăta independența și mândria armatei române.
Rădăcinile discursului naționalist și dificultățile în percepția istoriei
Florian face referire la modul în care, în mentalul colectiv, responsabilitatea pentru crimele din Odesa și alte evenimente similare tinde să fie atribu Clinic doar unor forțe externe sau germanilor, în timp ce responsabilitatea românească este minimalizată. El citează modul în care, în timpul războiului, orice fapt neplăcut era acoperit cu vina evreilor.
De asemenea, Florian critică modul în care în societatea românească, discursurile despre patriotism sau despre istorie se schimbă rapid, fără o asumare clară a adevărului. În ilustrări concrete, el menționează cazul succesiunii leadership-ului în partide politice ca exemplu de idolatrizare conjuncturală a fiecărui lider de moment.
Procedeul de „pupat” a liderilor politici
Autorul face referire la scena unei reconstituiri fictive, în filmul „Țara moartă”, unde discursurile de la proteste alternează de la „Trăiască Mareșalul!” la „Trăiască Stalin!”, ilustrând astfel superficialitatea și instabilitatea discursului naționalist. Florian critică faptul că, în societatea românească, fiecare conduceri devine rapid idol și apoi disprețuit, în funcție de norocul de moment.
El vede această situație ca pe o continuare a tradiției de a cultiva conducători de moment, fără o analiză profundă a responsabilităților și a istoriei reale. Florian subliniază că astfel de practici contribuie la un climate de superficialitate în percepția istoriei naționale.
Relația cu familia și influența asupra creației
Cartea lui Florian este descrisă ca un roman de familie, axat pe relațiile dintre oameni și iubire, cu evenimentele istorice doar ca fundal. El povestește despre legătura strânsă cu bunicul său, Mircea, pentru care piesa autobiografică reprezintă o sursă de descoperire a trecutului și de construire a identității sale.
Florian menționează că, de la bunicul și unchii mamei sale, a învățat multe despre familie și despre realitățile vieții. În copilărie, prima experiență a fost în Retezat, la vârsta de cinci ani, o „descoperire a raiului”, care a avut o mare influență asupra lui.
Romanul său reflectă, în fapt, trăirile unui om despre trecut, iubire și relațiile de familie, chiar dacă fundalul istoric este vizibil și esențial în construcție.
Continuarea interviului cu Filip Florian va avea loc în săptămâna următoare.
