România menține în continuare în funcții de conducere persoane cu trecut în fostul aparat de securitate al regimului comunist, inclusiv în poziții cheie ale serviciilor secrete, chiar în 2026. Această situație are rădăcini în modul în care s-a construit statul român după Revoluția din 1989, explică un istoric, Matei Gheboianu.
Continuarea influenței fostei Securități în instituțiile actuale
Fostul decan al Facultății de Istorie din Universitatea București afirmă că grupul din jurul lui Ion Iliescu a păstrat majoritatea structurilor de forță, de la serviciile de securitate la armată și instituțiile politice. În aceste condiții, majoritatea din eșalonul al doilea nu a fost schimbată după 1989, ceea ce a permis păstrarea influenței în continuare.
După preluarea puterii, s-au făcut câteva procese împotriva liderilor fostei Securități, cel mai răsunător fiind cel al liderilor CPEx, condamnați la închisoare și ulterior grațiați. În esență, însă, influența continuă, fiind susținută și de faptul că, după 2000, a fost lansată o campanie mediatică care a diminuat percepția asupra trecutului Securității, prezentând-o mai degrabă ca pe un serviciu de intelligence extern, ignorând activitatea de supraveghere a populației din timpul regimului.
Controlul și transparența serviciilor secrete
Deși formal, serviciile sunt în concordanță cu normele democratice și sunt sub controlul legislativ, în realitate, aceste instituții nu au fost niciodată pe deplin controlate sau transparente. Exemplul adus este cel al președintelui Emil Constantinescu, despre care se spune că serviciile de informații au avut o autonomie semnificativă, fiind abia după 2000 când s-a încercat o reformare formală a acestor structuri.
Discuțiile despre influența exercitată de persoanele cu trecut comunist în conducerea serviciilor secrete continuă. Există informații neoficiale că unii foști ofițeri încă mai colaborează cu serviciile, chiar dacă nu mai dețin funcții active, dar aceste date nu sunt confirmate oficial.
Formarea noilor servicii după 1990
Structurile de securitate create după 1990 provin în cea mai mare parte de din fosta Securitate. În cazul SPP, acesta a fost format din Direcția a V-a a Securității, specializată pe pază și protocol, iar odată cu reorganizarea, o parte din trupele de securitate au trecut la Jandarmerie.
Serviciul Român de Informații (SRI) a fost înființat după martie 1990, fiind creat ca răspuns la conflictul interetnic de la Târgu Mureș. Primul său șef a fost Virgil Măgureanu, apropiat al fostului președinte Ion Iliescu. În paralel, a fost înființat și Serviciul de Informații Externe (SIE), condus inițial de Mihai Caraman, un spion cunoscut pentru penetrări în NATO în anii ’60.
Un alt serviciu secret, despre al cărui înființare se păstrează secretul, este UM 0215, cunoscut ca „Doi și-un sfert”, înființat în 1990 de către Consiliul Frontului Salvării Naționale. Acest serviciu a fost utilizat pentru urmărirea unor politicieni și pentru monitorizarea protestelor din Piața Universității, fiind condus de Gelu Voican Voiculescu.
Controverse și controale ale arhivelor
După 2000, serviciul se reformează pentru a fi mai apropiat de o structură internă, însă implicarea sa în zona politică continuă. În timpul mandatului președintelui Traian Băsescu, procesul de predare a dosarelor Securității către CNSAS s-a accelerat, dar a rămas dificil, din cauza lipsei de transparență și a subfinanțării.
Legislația privind lustrația a fost declarată neconstituțională în 2010 și 2012, astfel încât verificarea trecutului operatorilor statului a rămas incompletă. În plus, din arhivele Securității, au dispărut o parte dintre dosare, iar multe au fost folosite pentru șantaj sau au fost distruse, fiind implicate chiar scandaluri precum cel de la Berevoiești.
Percepția și influența actuală a fostei securități
Există o percepție activă în societate că o parte din influența foștilor ofițeri, inclusiv din perioada comunistă, persistă și în prezent, inclusiv în domenii precum politica, universitățile sau serviciile de informații. Aceasta se datorează în parte faptului că în România, conducătorii instituțiilor pot ocupa funcții pentru perioade îndelungate, ceea ce favorizează o stare de osificare, cu relații clientelare și lipsă de schimbare profundă.
Unul dintre argumente este și cultura de la vârful acestor instituții, unde nu există practic o cultură a responsabilității sau a controlului democratic, precum și nevoia de a diversifica leadership-ul pentru evitarea acumulării de putere în mâinile unor indivizi cu legături vechi.
Informațiile disponibile indică o continuare a influenței și în 2026, chiar dacă oficial aceste structuri sunt supuse normelor democratice și controlului parlamentar.
