Andreea Borțun, scenaristă, regizoare și profesor la UNATC, a fost implicată de la vârsta de 16 ani în fondarea festivalului de teatru Ideo Ideis, desfășurat în Alexandria. La 36 de ani, aceasta a lansat filmul „Malul Vânăt”, o producție care reflectă viața autentică a comunităților rurale din sudul României.
Dezvoltarea festivalului Ideo Ideis
Borțun a cofondat festivalul în urmă cu aproape două decenii, vizând inițial atragerea tinerilor din afara Bucureștiului către cultură. În primele etape, evenimentul avea un caracter mai modest și a fost concentrat pe spectacolele pentru comunitățile locale și pentru adolescenți implicați în teatru de amatori.
După mulți ani, festivalul a reușit să creeze un centru multifuncțional de cultură în Alexandria, destinat tinerilor. În cadrul acestuia au loc diverse evenimente, inclusiv ateliere, spectacole și activități educative, susținute și de administrația locală cu sprijinul financiar al primăriei. Totuși, extinderea acestor inițiative a rămas limitată fără o infrastructură sustenabilă instituită de autorități.
Impactul și transformarea comunității
Borțun subliniază dificultățile de a schimba mentalitățile și de a implica publicul mai puțin receptiv la cultură. Deși festivalul s-a bucurat de succes, aceasta recunoaște că efectul său asupra orașului și, implicit, asupra culturii locale, a început să devină vizibil abia după cei 20 de ani de existență.
Ea afirmă că transformarea mentalităților și crearea unor centre culturale stabile în afara Bucureștiului necesită decenii. În prezent, rezultatele sunt observabile în comunitate, unde mulți tineri, voluntari sau membri ai echipei de organizare, au devenit parte activă a procesului cultural local.
Borțun adaugă că, în lipsa susținerii continue din partea autorităților, aceste inițiative riscă să nu-și mențină continuitatea. Totuși, amprenta lăsată se regăsește în modul în care tinerii participă la viața culturală a orașului, precum și în experiența acumulată de voluntari și participanți.
Detalii despre filmul „Malul Vânăt”
Filmul semnată de Borțun trebuie apreciat pentru cercetarea de teren amănunțită, care a implicat dialoguri cu zeci de femei din satele din sud. Producția este finanțată de actorul Sebastian Stan și povestește despre o mamă și fiul său de 13 ani. Peste 60% dintre actorii filmului sunt persoane din comunitățile vizate, neprofesioniști.
„Malul Vânăt” explorează viața necosmetizată din mediul rural românesc, unde Borțun a urmărit să păstreze demnitatea personajelor, evitând orice formă de exploatare sau judecată. Filmul a fost filmat în patru județe, în condiții dificile, inclusiv în locații cu acces limitat și în diverse anotimpuri.
În procesul de realizare, regizoarea a avut grijă să nu expună nedreptătățile sociale și a fost conștientă de pericolul de a contribui la fenomenul de „poverty porn”. Este remarcată autenticitatea actorilor neprofesioniști, aleși în funcție de compatibilitatea cu rolurile și personalitatea lor, precum și disciplina și pasiunea acestora.
Realitățile din România rurală și percepțiile externe
Borțun afirmă că filmul reflectă o realitate pe care foarte mulți români, inclusiv din orașe, o evită sau o neglijează. Înțelegerile despre România rurală rămân superficiale în anumite zone, chiar și în interiorul țării.
Ea menționează că străinii, în general, empatizează cu povestea mamei și fiului, descoperind subtilități greu de înțeles pentru publicul occidental, din cauza barierelor culturale și lingvistice. Totuși, dinamica familială și universalitatea emoțională rămân elemente apreciate în afara granițelor.
Borțun subliniază că mare parte din România arată astfel și că este o problemă faptul că această realitate rămâne ignorată de către societatea civilă și de către elite. Trecerea peste prejudecăți și percepția de superioritate este vitală pentru deschiderea dialogului și pentru schimbarea mentalităților.
Perspectiva asupra generației tinere și rolul statului
Ca profesor la UNATC, Borțun observă că tinerii de azi sunt mai conștienți de problemele globale, însă și mai anxioși din cauza perspectivei unui viitor incert. În același timp, consideră că această generație este foarte militantă și bine conectată la viața politică și socială europeană, dorind să își facă vocile auzite.
În privința finanțării culturii, regizoarea consideră că sprijinul public este esențial. Ea argumentează că arta și cultura trebuie susținute de stat, fiind ultimele reflecții ale valorilor umane, iar orice încercare de monetizare excesivă a artei poate risipi valoarea acesteia.
Borțun afirmă că experiențele și proiectele precum Pustnik, un program pentru scenariști din întreaga lume, contribuie la o formare dialectică care integratează diverse perspective culturale și umaniste. Acest tip de întâlniri și colaborări aduc plus valoare în procesul creativ și în dezvoltarea profesională a creatorilor.
Concluzie
În final, Andreea Borțun evidențiază că eforturile de durată, implicarea comunităților și sprijinul instituțiilor sunt decisive pentru consolidarea unei culturi vibrante în spațiul rural și pentru schimbarea percepției asupra acestui segment adesea vulnerabil. Rămâne de urmărit dacă aceste inițiative vor rezista și vor duce la o întărire reală a infrastructurii culturale în țară.
