Articol de Aurelian Botezatu – Publicat joi, 31 iulie 2025, 07:37 / Actualizat joi, 31 iulie 2025, 07:37
Ajax negociază transferul fundașului Jorrel Hato la Chelsea, Andrei Borza putând prelua postul la Amsterdam.
Conform informaţiilor apărute în presa internațională, Chelsea și Ajax au ajuns la un acord pentru transferul fundașului Jorrel Hato, în schimbul a 37 de milioane de lire sterline (aproximativ 43 de milioane de euro). Jucătorul olandez este aşteptat în Londra pentru vizita medicală premergătoare semnării unui contract pe 7 ani.
”Borza monitorizat de Ajax de şase luni”
Transferul lui Hato, care poate evolua atât ca fundaş stâng, cât şi central, ar putea deschide calea către Ajax pentru Andrei Borza, aşa cum a relatat anterior Gazeta Sporturilor.
”Borza este urmărit de mai bine de şase luni de departamentul de scouting al lui Ajax. S-au interesat de el, solicitând informații suplimentare, şi se află pe lista de potenţiali achiziţii pentru această vară. S-au folosit şi de „spioni” în Slovacia, cu ocazia Campionatului European U21”, conform surselor citate de Gazeta Sporturilor.
Andrei Borza are o clauză de 4 milioane de euro, Farul câştigă 10%
Responsabilii de la Rapid sunt conştienţi de interesul echipei olandeze şi aşteaptă o ofertă oficială. Chiar şi antrenorul echipei, Costel Gâlcă, a declarat recent că ar fi avantajos pentru Borza să evolueze la Ajax.
Suma solicitată pentru fundaşul stâng nu ar constitui o problemă pentru clubul olandez. Din suma încasată pentru Hato, 43 de milioane de euro, ar putea fi o formalitate investiţia de 4 milioane de euro necesară pentru achiziţionarea lui Borza, conform clauzei din contract.
Rapid a transferat jucătorul de la Farul în 2023, plătindu-l 800.000 de euro. Clubul lui Gică Hagi va beneficia şi de un procent de 10% din eventualul transfer.
„Borza se află în atenţia mai multor cluburi. N-aş putea să vă ofer nume. Însă, cu o probabilitate de 90%, se va transfera la alt club. Vom vedea destinaţia finală după finala Campionatului European U21. El respectă competiţia, isi vede de treaba pentru echipa natională, după care vom trage impreuna concluziile.”
Impresarul Giovanni Becali, pentru gsp.ro, 13 iunie 2025















