
Facturile la energie electrică vor crește semnificativ după liberalizarea pieței, fiind influențate și de consumul crescut de energie pentru răcire, accentuat de valurile de căldură. În România, costurile de răcire a locuințelor sunt mult mai mici decât cele pentru încălzire, însă experții avertizează că verile tot mai toride vor crea o cerere de energie comparabilă cu iernile.
În iunie și iulie 2025, o undă de căldură intensă, cu temperaturi locale peste 40 de grade Celsius, a lovit Europa. Aceasta a determinat o cerere ridicată de energie electrică, cauzată de folosirea intensivă a aparatelor de aer condiționat, ducând la dublarea prețurilor în anumite perioade, conform unui studiu realizat de think-tank-ul Ember Energy.
Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest, stimulând o creștere masivă a utilizării aerului condiționat și o majorare accentuată a costurilor la energie electrică, potrivit și Financial Times.
Valul de căldură a condus și la oprirea unor centrale nucleare. Pe de altă parte, producția record din centralele fotovoltaice a compensat parțial cererea crescută în timpul zilei. Iunie 2025 a înregistrat cea mai mare producție solară din istoria UE, 45 TWh, asigurând alimentarea rețelei în timpul orelor de zi.
„Schimbare substanțială”
Undele de căldură din această vară au generat o „schimbare semnificativă” pentru sistemele energetice europene, a declarat Jan Rosenow, coordonatorul programului de energie al Institutului pentru Schimbări de Mediu al Universității Oxford, citat de Financial Times.
Cererea maximă de electricitate are loc tradițional iarna în Europa, însă, odată cu înăcălirea verilor, acest lucru ar putea inversa.
Situația similară se observă în România. La mijlocul lunii iulie, consumul național de energie electrică a depășit 8.000 de MW în anumite momente, din cauza temperaturilor ridicate și utilizarii intense a aparatului de aer condiționat, conform datelor Transelectrica.
Chiar și în weekend-uri, consumul maxim a fost peste 7.000 de MW, niveluri mai degrabă caracteristice unei zile de iarnă.
Costul răcirii unui apartament
Pentru răcirea unui apartament de 50 de metri pătrați cu izolație medie, este necesar un consum de aproximativ 270 kWh/lună, conform calculelor, bazate pe standardele europene de eficiență energetică. La un preț de 1,3 lei/kWh, factura lunară este de aproximativ 350 de lei.
Pentru încălzirea unui apartament similar, în condiții de iarnă, este necesar un consum de circa 900 kWh/lună, rezultând o factură de 1.170 lei.
Mii afectate de întreruperi de energie în București
În plus de majorarea facturilor, crește și riscul de întreruperi ale alimentării cu energie electrică, din cauza suprasolicitării rețelelor cauzată de temperaturile ridicate. Sursele care au susținut sistemul energetic în această perioadă au fost centralele fotovoltaice diurne și hidrocentralele nocturne, complementare cu importuri zilnice.
În București, în perioada 26-27 iulie, când a fost emis cod roșu de caniculă, consumul a crescut semnificativ pe zilele de weekend, atingând în multe intervale orare circa 850 MW, mult mai mult decât nivelurile medii din alte zile.
Nivelul maxim de consum din Capitală a fost înregistrat în 7 iulie, la ora 18:00, cu 1.140 MW.
În weekend-ul 26-27 iulie, zeci de mii de bucureșteni au experimentat întreruperi de energie electrică: 20.000 sâmbătă și 40.000 duminică.
Echipele de intervenție au remediat defecțiunile, inclusiv cabluri afectate și echipamente suprasolicitate, într-un mediu care nu permite răcirea corespunzătoare a rețelelor.














