Georgia O’Keeffe picta cu frenezie flori pe întreaga suprafață a pânzei. Cele din imaginea de mai jos – „Florile albastre dimineții” – fac parte dintr-un amplu ciclu, plasându-le în ipostaze neașteptate. Criticii (și soțul ei, renumitul fotograf Alfred Stieglitz) au perceput florile sale ca un simbol al feminității. Cu autoironia caracteristică, le-a descris: „Urăsc florile. Le pictez pentru că sunt mai ieftine decât modelele și nu se mișcă”. Aceeași autoironie o revelează în vorbele sale: „Înțelesesem că pot descrie în culori și forme lucruri pentru care nu aveam cuvinte”, mărturisea ea în emoționante scrisori de dragoste.
Cu independență și curaj, a construit, ca orice artist de talie mondială, o realitate pe care a împărtășit-o cu generozitate, găsind în artă refugiu față de încercările vieții. Asemănătoare cu tânăra Frida Kahlo, cu care a avut o relație apropiată, Georgia O’Keeffe, luptându-se cu bolile fizice și turbulențele psihologice, a ajuns la linia de sosire a artei vindecătoare.
Florile sale sunt remedii pe care le-a oferit generațiilor de spectatori, surprinși, așadar, de magia ascunsă sub petalele realității.
AUTOPORTRETUL ARTISTULUI ÎN IMERSIUNE ABISALĂ. Dacă florile lui Georgia O’Keeffe sunt, de fapt, autoportrete, așa cum le percepem, Katsushika Hokusai, pictorul japonez al „lumii plutitoare”, nu a spus degeaba această poveste: a fost odată un împărat care i-a cerut unui maestru zen să îi deseneze un bambus. Maestrul a meditat profund și i-a promis: „Într-un an sau doi”. Împăratul s-a supărat: „Sensei, ești și un artist talentat, credeam că o să mi-l desenezi chiar acum!”. Maestrul zen i-a explicat: „Pentru a desena un bambus, trebuie să fiu eu însumi bambus. Altfel nu-mi voi putea înțelege semnificația. Mă voi retrage într-o pădure de bambus…”. Împăratul a zâmbit și l-a asigurat că va aștepta. Trecerea timpului și amintirea desenului promis l-au determinat pe împărat să trimită mesageri în căutarea maestrului. L-au găsit complet absorbit de natură, înconjurat de bambus, părând mai degrabă bambus decât om. Împăratul a rămas fără cuvinte, uitând de maestru. Apoi, într-o zi, maestrul zen a reapărut. A solicitat imediat pensule și vopsele. A finalizat tabloul în câteva clipe. Împăratul a rămas uimit. Nu mai văzuse niciodată un bambus atât de viu, conectându-se la sufletul pictorului. Împăratul a izbucnit în lacrimi.
TIKTALK. **CÂMPIA** . Fani ai Tiktoku celebrează an de an ziua lui Georgia O’Keeffe, 15 noiembrie. Nu e surprinzător, ci mai degrabă remarcabil că celebrează „astăzi este ziua ei”, și nu „astăzi ar fi fost ziua ei”. Împlinește 138 de ani în paradisul cu flori.
SOLEDAD. Reflectând la modul în care aș putea, în rolul lui Georgia O’Keeffe, să transmit spectatorilor mesajul ei în câteva secunde, am pășit pe pajiștea vieții sale, asemănător maestrului zen în pădurea de bambus. Am încercat să o cuprind în privirea mea, pentru că ea era, mai presus de toate, privire. Singurul cuvânt care o poate surprinde este netranslatabil: soledad.