Donald Trump. Imagine: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images
Administrația Trump a intensificat presiunea asupra Universității Harvard, impunând noi restricții la accesarea fondurilor federale destinate ajutorului financiar studențesc, invocând îngrijorări legate de situația financiară a prestigioasei universități americane.
Ministerul Educației din SUA a plasat Universitatea Harvard, situată în Cambridge, Massachusetts, sub un regim de monitorizare strictă a resurselor financiare, o măsură neobișnuită, obligând-o să utilizeze fonduri proprii pentru repartizarea ajutorului financiar studentesc înainte de a primi fonduri de la stat.
Totodată, a solicitat universității o garanție financiară de 36 de milioane de dolari pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor sale financiare.
Administrația invocă preocupări financiare
Ministerul Educației susține că recentele acțiuni ale Harvard au stârnit îngrijorări legate de stabilitatea financiară a universității, menționând deciziile universității de a emite obligațiuni și de a efectua concedieri în contextul conflictului cu Executivul.
„Deși Harvard rămâne eligibilă pentru programul federal de ajutor financiar studențesc, aceste măsuri sunt necesare pentru protejarea contribuabililor”, a declarat secretara americană a Educației, Linda McMahon, într-un comunicat.
Ministerul Educației a precizat că Harvard riscă pierderea tuturor fondurilor federale de ajutor financiar studențesc dacă nu se conformează cerințelor de raportare ale Biroului pentru Drepturi Civile.
Biroul a examinat dacă Harvard ia în continuare în considerare criteriul rasial în procesul de admitere la studii universitare, după decizia Curții Supreme din 2023, care a declarat ilegale practicile de favorizare a minorităților rasiale.
Harvard, care nu a răspuns solicitării de comentarii, nu a semnalat niciodată pericol de faliment. Totuși, a redus cheltuielile ca urmare a campaniei inițiate de administrație, care vizează universitățile acuzate de ideologie extremistă.
În iulie, Harvard a estimat că impactul acțiunilor federale asupra bugetului său ar putea depăși 1 miliard de dolari pe an. Universitatea a inițiat proceduri juridice împotriva unor decizii, inclusiv o decizie recentă prin care un judecător a declarat ilegală anularea a peste 2 miliarde de dolari în granturi de cercetare.
Administrația a căutat un compromis cu Harvard. Într-o reuniune recentă, Trump a declarat că universitatea ar trebui să plătească „cel puțin 500 de milioane de dolari”, motivând comportamentul universității ca fiind „foarte nepotrivit”.














