„Sâmbătă va sosi pe aeroportul din Otopeni și va fi transferat la secția de chirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului de Arși din București pentru tratament medical și intervenții medicochirurgicale”, a declarat oficialul.
Rogobete a menționat că suprafața afectată de arsuri grave a scăzut sub 9%, iar pacientul nu mai necesită îngrijiri în terapie intensivă.
„Pacientul nu mai prezintă probleme legate de terapie intensivă, nu mai are nevoie de ventilație mecanică și nu necesită supraveghere intensivă, motiv pentru care va fi transferat din Austria în România și va fi monitorizat și tratat în continuare într-o secție obișnuită de chirurgie plastică”, a explicat ministrul Sănătății.
Ministrul a oferit informații și despre starea celorlalți pacienți cu arsuri internați în spitalele din București:
Spitalul Floreasca: Evoluție stabilă. Un pacient a fost deja externat, iar ceilalți doi urmează să plece din spital în această săptămână sau în prima parte a săptămânii viitoare.
Spitalul Grigore Alexandrescu: Băiatul a fost externat, iar pacienta pediatrică este în continuare internată sub supraveghere și urmează să suporte o a doua intervenție chirurgicală. „Nu se află într-o stare critică în prezent”, a precizat Rogobete.
Pacienta de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni prezintă o evoluție favorabilă, conform declarațiilor oficialului.















