Un sistem planetar aflat la circa 116-117 ani-lumină de Pământ a generat curiozitate științifică, datorită configurației sale neobișnuite, care contravine teoriilor tradiționale despre formarea planetelor. În acest sistem, orbitează o stea pitică roșie denumită LHS 1903 și include patru planete, dintre care una are caracteristici de super-Pământ. Descoperirea aduce în discuție modelele convenționale privind ordinea planetelor și formarea acestora.
Discrepanța față de modelul clasic de formare planetară
În sistemele observate până acum, planetele stâncoase se află aproape de stea, iar cele gazoase se găsesc mai departe, pe măsură ce temperaturile scad. Acest model se bazează pe discurile de gaz și praf din jurul stelei tinere: apropierea de stea este atât de caldă încât substanțele volatile se evaporă, rămânând materiale „grele” care conduc la formarea planetelor stâncoase. La distanțe mai mari, în zona numită „linie a zăpezii”, temperaturile permit acumularea de gheață și compuși volatili, facilitând creșterea planetelor gazoase.
În cazul sistemului LHS 1903, însă, secvența de orbire este diferită: o planetă stâncoasă este plasată aproape de stea, urmată de două planete gazoase și în exterior, o planetă stâncoasă, considerată un super-Pământ. Aceasta contravine direcției obișnuite, fiind prima dată când se observă clar această configurație într-un sistem compact în care orbitele planetelor sunt apropiate de cele ale Mercurului în raport cu Soarele.
Ipoteze privind formarea și originea super-Pământului
Cercetătorii au analizat posibile scenarii care să explice această configurație, inclusiv coliziuni ce ar fi putut „decoji” atmosfere de planete gazoase sau migrații care să fi mutat formele planetare pe orbite neobișnuite. Însă, rezultatele acestor scenarii nu au fost convingătoare.
Ipoteza predominantă sugerează că planetele s-au format în mod secvențial, din interior spre exterior, într-un mediu lipsit de gaz. Astfel, planeta de la margine, un super-Pământ cu o rază de aproximativ 1,7 ori cea a Pământului, s-ar fi născut mai târziu, după ce discul protoplanetar și-a epuizat disponibilitatea de gaz pentru a forma planete gazoase. În această variantă, nu există o „planetă greșită”, ci una care s-a format într-un stadiu diferit al evoluției sistemului.
Următorii pași în cercetare
Descoperirea a fost posibilă prin combinarea datelor colectate de telescopul NASA TESS, cu observații detaliate ale satelitului ESA Cheops și măsurători provenite de la observatoare terestre. În prezent, următorul pas logic pentru cercetări îl reprezintă observațiile cu telescopul James Webb, care pot furniza informații despre atmosferele planetelor și pot clarifica modul în care acestea s-au format.
În prezent, această configurație neobișnuită ridică întrebări despre limitele modelelor cunoscute de formare planetaryă și despre posibilitatea existenței unor sisteme similare în alte zone ale galaxiei.