A șaptea ramă Alstom fabricată pentru România și predată CFR Călători – Economica.net

0
19
a-saptea-rama-alstom-produsa-pentru-romania,-predata-cfr-calatori-–-economica.net
A şaptea ramă Alstom produsă pentru România, predată CFR Călători – Economica.net

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 2 decembrie 2025, reprezentanții ARF – EGIS – ALSTOM au realizat recepția finală a ramei electrice RE-IR de tip Coradia Stream, unitatea TS07, la Depoul Alstom, situat în incinta Atelierelor CFR Grivița.

ℹ️ TS07 reprezintă a șaptea unitate multiplă electrică (EMU) interregională, proiectată și furnizată de compania franceză Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și Alstom Ferroviaria S.p.A., care prevede livrarea a 37 de rame electrice interregionale noi RE-IR.

❗ În același timp, ARF a predat spre administrare unitatea RE-IR TS07 operatorului de transport feroviar național SNTFC „CFR – Călători” – S.A., parte din lotul celor 12 trenuri atribuite de ARF, în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSP-L1) nr. RUIC 61/29.12.2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1328/28.12.2023.

📍 Aceste trenuri vor opera pe următoarele rute din contract (CSP-L1):

1. București – Constanța;

2. București – Craiova;

3. București – Ploiești – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara;

4. București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad;

5. București – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

📌 Tot astăzi, în aceeași locație, reprezentanții ARF – EGIS – ALSTOM au efectuat „Testul de Acceptare la Fabrica” (FAT) și recepția preliminară a ramei RE-IR TS09, unitatea TS09, inclusiv inspecția vizuală și verificarea documentației asociate, ce cuprinde cerințele minime de proiectare și documentele relevante.

👉🏻 Transferul dreptului de proprietate asupra ramei RE-IR TS09 de la furnizor la beneficiar se va realiza după finalizarea testelor de anduranță și semnarea procesului verbal de recepție pentru punerea în funcțiune cu călători.

ℹ️ Despre achiziția ramei RE-IR

✔️ Acest proiect face parte dintr-un program etapizat, gestionat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și se desfășoară în două faze succesive:

🔹 Prima etapă a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, cod MySMIS 155926 (link: https://arf.gov.ro/…/10/prezentare-achizitie-RE-IR.pdf);

🔹 A doua etapă beneficiază de cofinanțare prin Programul Transport (PT) 2021-2027, cod SMIS 316400.

Principalele realizări și impactul asupra comunității includ:

🔹 Creșterea eficienței și îmbunătățirea calității serviciilor publice de transport feroviar de călători pe rute interregionale;

🔹 Atribuirea contractelor de servicii publice pentru transportul feroviar de călători tuturor operatorilor licențiați, conform legislației și reglementărilor europene în domeniu.

📌 Obiectivul principal al proiectului este conectarea Capitalei cu principalele centre urbane ale țării, contribuind la mobilitate, reducerea timpilor de călătorie și îmbunătățirea serviciilor publice de transport feroviar.

📌 Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.708.996.863,41 lei, cu finanțare distribuită astfel:

➖ 1.213.523.359,27 lei – fonduri europene nerambursabile (FEDR);

➖ 214.151.181,05 lei – fonduri proprii ale beneficiarului;

➖ 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.