Accident în Sibiu cu rănirea unei femei însărcinate și fugă a șoferului de la locul evenimentului

0
37
accident-in-sibiu:-o-femeie-insarcinata-a-fost-ranita-soferul-a-fugit-la-locul-accidentului-–-hotnews.ro
Accident în Sibiu: o femeie însărcinată a fost rănită. Șoferul a fugit la locul accidentului – HotNews.ro

Ambulanță SMURD, Imagine: Hotnews

Trei persoane au suferit răni, joi seară, într-un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita. În eveniment au fost implicate două autovehicule. Una dintre victime este o femeie însărcinată care a suferit traumatism abdominal, informează News.ro.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un incident pe DJ 106 la ieșirea din Sibiu către Daia, în care au fost implicate două autoturisme. Conform primelor cercetări, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106 în direcția Sibiu-Agnita, un bărbat de 31 de ani din județul Vâlcea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus din sens opus de către un sibian de 44 de ani”, a comunicat, joi seară, Poliția Sibiu.

Conducătorul auto de 31 de ani și pasagerul său, un bărbat de 54 de ani din Vâlcea, au părăsit locul accidentului.

„Cei doi bărbați au fost identificați în zona Dealul Dăii de către un reprezentant al forțelor de ordine aflat în timpul liber, cu ajutorul unui participant la trafic, și aduși la fața locului. Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat cu etilotestul, rezultatul indicând 0,90 mg/l alcoolemie în aerul expirat. A fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge”, a mai precizat sursa.

În urma impactului, conducătorul auto de 44 de ani și cei doi pasageri, o femeie și un bărbat, au suferit diverse traumatisme și au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.

Specialiștii de la serviciul de ambulanță informează că victimele sunt un bărbat de 29 de ani, cu traumatism la membrele inferioare, și o femeie de 19 ani însărcinată, cu traumatism abdominal.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.