
Regatul Unit și India au semnat, marți, un acord de liber schimb, în contextul politicii comerciale controversate a președintelui american, Donald Trump, care a generat instabilitate pe plan global.
Acordul dintre cele două puteri globale a fost semnat după trei ani de negocieri și vizează o creștere a comerțului cu 34 de miliarde de dolari până în 2040, prin eliminarea barierelor comerciale.
”Acest acord strategic va consolida și mai mult parteneriatul nostru, prin stimularea relațiilor comerciale, investițiilor, creării de locuri de muncă și inovării în ambele economii”, a declarat premierul indian, Narendra Modi.
Acordul prevede reducerea taxelor vamale la bunuri precum whisky, piese industriale și produse alimentare.
Ambele țări încearcă să negocieze cu Statele Unite pentru a atenua efectele tarifelor impuse de administrația Trump, care au produs tensiuni internaționale. Neliniștea generată de relația comercială cu SUA a fost un factor crucial în semnarea acestui acord economic.
Regatul Unit consolidează relațiile diplomatice cu India
”Ne aflăm într-o nouă etapă a comerțului și economiei globale. Aceasta implică o abordare accelerată pentru consolidarea economiei Regatului Unit”, a subliniat premierul britanic, Keir Starmer, conform agenției Reuters.
”Consolidarea alianțelor și reducerea barierelor comerciale cu economiile globale reprezintă strategia noastră pentru o economie mai puternică și stabilă”, a declarat Starmer.
Discuțiile privind un acord comercial între Regatul Unit și India au început în ianuarie 2022 și au devenit un simbol al speranței pentru o politică economică independentă britanică, mai ales după retragerea din Uniunea Europeană.
Negocierile au fost intermitente din cauza schimbărilor la conducerea guvernului britanic.
Foto: Profimedia
Citește și:
Macron se va întâlni cu liderul Siriei la Paris/ „Demonstrează angajamentul istoric al Franței față de sirienii care doresc pace și democrație”
Erika Ciobanu este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Scrie despre politica internațională, …
aflați mai multe articole














