
Aeroportul din Vilnius, Lituania. Foto: Petras Malukas / AFP / Profimedia
Aeroportul din capitala Lituaniei, Vilnius, a fost redeschis sâmbătă seară, la câteva ore după închiderea cauzată de apariţia unor baloane suspecte în spaţiul aerian lituanian, incidentul fiind cel mai recent din ultimele luni, conform Agenţiei Reuters, citată de Agerpres.
Operaţiunile de trafic aerian au fost reluate la ora 17:31 GMT, anunţă autorităţile aeroportuare din Vilnius.
Situat la doar 30 de kilometri de graniţa cu Belarus, aeroportul din Vilnius a fost închis cel puţin zece ori de la începutul lunii octombrie, din cauza unor incidente similare. Ultima astfel de întrerupere s-a înregistrat pe 3 decembrie.
Statul baltic, membru NATO şi al Uniunii Europene, acuză de mult timp vecina Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, de desfăşurarea unui război hibrid.
Autorităţile din Vilnius afirmă că baloanele sunt trimise din Belarus de către traficanţi de ţigări, însă îl acuză şi pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, aliat strâns al liderului rus Vladimir Putin. Incidentele cu baloane suspecte au determinat Lituania să închidă temporar cele două puncte de trecere a frontierei cu Belarus la sfârşitul lunii octombrie.
În replică, autorităţile de la Minsk au interzis camioanelor lituaniene să circule în Belarus şi le-au interzis să părăsească ţara fără a plăti o taxă înainte, ceea ce Vilnius a calificat drept „act de ostaticizare” din partea Belarusului.














