Democrația românească a suferit o slăbire vizibilă după anularea alegerilor prezidențiale, afirmă Ionela Gavril, analistă politică. Într-un interviu acordat HotNews, ea dezbate căile de redobândire a încrederii cetățenilor în sistemul politic și legitimitatea scrutinelor.
Cum a reacționat România la șocul anulării alegerilor prezidențiale? Pe cine trebuie să se bazeze statul pentru a apăra sistemul democratic și ce rol pot juca cetățenii în consolidarea democrației?
În interviul acordat HotNews, Ionela Gavril susține că o implicare excesivă a instituțiilor în combaterea amenințărilor la adresa democrației poate avea un efect contrar, cetățenii simțindu-se dominați sau excluși, în loc de protejați.
Soluția nu este excluderea, ci incluziunea, afirmă analista, citând specialiști în științe politice. „Incluziunea politică atenua treptat fenomenele populiste radicale”, spune ea.
„Activitățile politice extremiste pot fi interzise, dar electoratul lor persistă”
HotNews.ro: A fost afectată democrația de evenimentele din decembrie 2024?
Ionela Gavril:Desigur, democrația a fost slăbită și vulnerabilizată. Există opinii conform cărora această criză fără precedent a fost culminarea unui proces de degradare graduală, culminând cu anularea alegerilor. O parte din răspuns se află aici. Dar democrația a suferit un impact semnificativ prin anularea scrutinului și scăderea încrederii cetățenilor în corectitudinea și libertatea alegerilor.
Profunditatea deteriorării democratice a fost accentuată în 2024, nu printr-o slăbire majoră a principiilor democratice, ci prin erodarea elementelor fundamentale ale democrației electorale, adică a minimului necesar pentru a fi considerată o democrație.
În acest context, la finalul anului 2024, s-au aplicat măsuri de apărare determinantă a democrației în România, considerate necesare pentru protejarea democrației și a statului.
– Ce înseamnă democrație militantă?
– Democrația militantă, sau neo-militantă, nu constituie o definiție a democrației în sine, ci reprezintă o serie de acțiuni de apărare a acesteia împotriva amenințărilor interne (ex: populisme de dreapta). Printre aceste măsuri se numără: restricționarea accesului la spațiul public, restricționări ale drepturilor politice, prag electoral mai ridicat și consolidarea instituțiilor precum Curțile Constituționale.
Conceptul, teoretizat în anii ’30, a revenit în actualitate recent, sub forma democrației neo-militante, care pledează pentru interdicții și restricții mai blânde. Studiile recente critică acest model de apărare, considerându-l elitist și excludent, prin limitarea participării și dominare.
Alternativ, specialiștii propun modelul de apărare pluralist/procedural, care susține că incluziunea politică reduce treptat fenomenele populiste radicale sau modelul social, ce consideră conflictul politic și securitatea socială drept componente fundamentale ale democrațiilor.
Există riscul apărării democrației prin mijloace nedemocratice?
– Cum se aplică în România?
– Legislația românească include anumite aspecte caracteristice modelului de democrație militantă: posibilitatea CCR de a interzice un partid sau anularea alegerilor. Până acum în România nu s-au aplicat asemenea măsuri, constituind noutăți. Aspecte recente confirmă că, până în prezent, acest model nu a fost eficient, conducând la un anumit arbitrar.
Ca exemple relevante, se pot enumară decizia din octombrie 2024 în cazul Dianei Șoșoacă, anularea alegerilor din decembrie 2024 și, recent, decizia CNA nr. 187 din 26.03.2025.
Necesitatea intrinsecă este dacă acest tip de democrație militantă consolidează democrația sau, prin aceste măsuri (chiar și în cazuri excepționale), conduce la situațiile în care apără democrația prin metode nedemocratice? Această chestiune este încă deschisă și merită o analiză aprofundată.
– Cine ar trebui să apere democrația?
– În cazul evenimentelor din noiembrie-decembrie 2024, responsabilitatea revine total statului. Instituțiile statului (CSAT, CCR) au considerat că democrația a fost atacată și au acționat conform acestei paradigme. Statul are datoria de a demonstra și apăra democrația. Dar, a reușit? Răspunsul nu este imediat. Dacă s-a optat pentru militantism, măsurile speciale trebuiau dublate de o comunicare clară și amplă, aspect care pare că nu a fost realizat.
Cetățenii pot apăra democrația prin participare activă la vot pentru consolidarea democrației electorale și a celei participative: inițiative legislative, contactarea politicienilor, implicare în dezbateri publice, protest. Dar multe dintre aceste instrumente nu sunt funcționale, consultările publice fiind, adesea, formale. O schimbare de abordare a politicienilor este necesara.
Organizațiile civice trebuie să se implice pentru apărarea valorilor democratice. În prezent societatea civilă nu are o influență majoră în deciziile politice din cauza unor probleme vechi, cum ar fi inexistența comunicărilor eficiente.
„Alegătorii sunt considerați ca având opțiuni electorale eronate”
– Există diverse modele de apărare a democrației. Care este cel optim?
– Fiecare dintre cele trei modele (militant, procedural, social) prezintă avantaje și dezavantaje. Toate au ca principiu apărarea democrației liberale contemporane. Există opinii care consideră contradictorie ideea de a apăra democrația.
Democrația militantă, și varianta ei actualizată, neo-militantismul, propune interdicții și restricții mai blânde față de activități nedemocratice. Cu toate acestea, criticii consideră acest model elitist și excludent din cauza restricționării participării.
Modelul pluralist/procedural de apărare susține că incluziunea politică diminuează treptat fenomenele populiste radicale. Dar este idealist să credem că aceste grupuri radicale vor evolua prin includerea lor în procesul politic.
Modelul social consideră conflictul și securitatea socială drept componente naturale ale democrației, dar este supus criticilor pentru ideologizare excesivă.
Modelele sociale și procedurale au avantajul incluziunii, toleranței și contracarării discursului urii. Interzicerea unor grupuri radicale nu rezolvă problema, deoarece electoratul lor rămâne, fiind perceput ca având opțiuni electorale eronate.
„Ce mesaj ar trebui să transmită ceilalți candidați electoratului care a votat anterior un candidat specific?”
– Campaniile de manipulare online influențează alegătorii. Pot aceștia să mai apere democrația?
– Informarea cât mai amplă este un element fundamental. Cu toate acestea, manipularea face parte inerentă din politică. Delimitarea dintre manipulare și dezinformare este crucială. Instituțiile statului trebuie să contracareze dezinformarea online. Candidații trebuie să contracareze și ei efectele de manipulare. Alegătorii se pot simți incluși dacă candidații îi țintesc cu mesaje concrete. De exemplu, candidații au avut mesaje personalizate pentru tinerii care au votat un anume candidat, sau pentru diaspora?
„Populismul radical de dreapta românesc este artificial”
– Are România un mecanism imunitar împotriva extremelor?
– Având în vedere tinerețea democrației românești și recentul fenomen al populismului radical de dreapta, este dificil de spus. Creșterea AUR, care a intrat în Parlament pentru prima oară în 2020, cu un procent de 9% și a dublat scorul electoral în următorul scrutin. Populismul radical de dreapta este recent și pare artificial, spre deosebire de manifestările similare din vestul Europei. Strategiile de contracarare ar trebui să ţină cont de context.
– Cum se apără alte state?
– Aproape toate țările europene au legi care apără democrația. Unele au un nivel ridicat de apărare (Franța, Austria), altele mediu (Suedia, Danemarca), iar România se încadrează, în general, în această categorie. Chiar dacă există mecanisme legale, unii state pot alege să nu le utilizeze pentru a nu radicaliza aceste tendințe. Strategii defensive, directe sau indirecte (praguri electorale mai ridicate, neacordarea de fonduri partidelor extreme), fac parte din arsenalul defensiv.
De exemplu, în Suedia, se combină elemente de democrație militantă cu securitate socială, dar nu interzic partidele politice.