
Autoritatea Națională a Finanțelor Publice (ANAF) va solicita instanței instituirea unui sechestru asupra locuinței în care domiciliază Klaus Iohannis și soția sa, până la recuperarea sumelor datorate în urma chiriilor încasate pentru imobilul confiscat din Sibiu, conform unor surse citate de Economedia.
Sursele din cadrul Economedia indică faptul că soții Iohannis nu au acceptat propunerea de eșalonare a datoriilor în procesul de mediere, ci a avut loc doar un schimb de corespondență. Acesta este motivul pentru care, luni, ANAF va solicita autorizarea sechestrului, esențial pentru a preveni înstrăinarea bunurilor de către soții Iohannis.
Familia Iohannis a încasat venituri din chirii în valoare totală de 4,7 milioane de lei timp de 16 ani pentru proprietatea situată pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, pe care ulterior a pierdut-o în instanță.
În plus, fostul președinte al României a refuzat să achite prejudiciul de un milion de euro stabilit de autoritățile fiscale.
Această informație apare în contextul în care, în luna octombrie, familia fostului președinte Klaus Iohannis a fost supusă unei executări silite de către ANAF, după refusul de a preda voluntar imobilul din centrul Sibiului. Inspectorii au schimbat yala casei, intrând oficial în posesia statului, iar locuința urmează să fie scoasă la licitație.














