
AICI este actul normativ despre care a scris deja Economica. În continuare, prezentăm și comunicatul Ministerului Finanțelor.
„Pentru anul 2026, propunem un pachet de măsuri agreate de coaliția de guvernare, bazate pe aspecte concrete: taxe mai reduse și reguli mai simple pentru mediul de afaceri, sprijin financiar pentru angajații cu salarii mici, reducerea birocrației în relația cu statul, reguli mai stricte pentru gestionarea fondurilor publice și măsuri ferme contra evaziunii fiscale. Scopul nostru este să creăm un cadru fiscal mai stabil și predictibil pentru sectorul privat, pentru stimularea investițiilor și dezvoltării economice. În același timp, protejăm puterea de cumpărare a angajaților vulnerabili, diminuăm presiunile sociale generate de inflație, sporim eficiența și transparența utilizării fondurilor publice, inclusiv în companiile de stat, contribuind la menținerea echilibrelor macroeconomice în interesul economiei și societății românești”, a afirmat Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor.
De asemenea, sunt incluse măsuri pentru autoritățile locale, pentru susținerea implementării proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu termene de finalizare în acest an, precum și pentru sprijinul acestora în sezonul rece, prin posibilitatea contractării de împrumuturi din Trezorerie.
Prin aceste acțiuni, Guvernul României urmărește stabilizarea cadrului fiscal, creșterea eficienței în utilizarea fondurilor publice, sprijinirea mediului de afaceri și asigurarea unui nivel adecvat de protecție socială, pentru beneficiul economiei și societății românești.
Principalele măsuri includ:
Reduceri ale cheltuielilor bugetare
- Reducerea subvențiilor pentru partidele politice și pentru finanțarea minorităților;
- Reducerea sumelor forfetare pentru parlamentari în anul 2026 (cheltuieli pentru birouri parlamentare, cazare etc.);
- Amânarea implementării unor măsuri cu impact suplimentar asupra cheltuielilor din domeniul sănătății și asistenței sociale;
- Modificarea mecanismelor de indexare pentru asigurarea sustenabilității bugetare, prin actualizări prudente ale anumitor categorii de drepturi și servicii;
- Introducerea unor reguli mai stricte pentru controlul cheltuielilor și responsabilitatea financiară în afacerile de stat.
Măsuri pentru stimularea relansării economice, atragerea investițiilor private și simplificarea procedurilor pentru contribuabili:
- Reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) la 0,5 % în 2026 pentru toate entitățile și eliminarea acestuia în 2027;
- Aplicarea unui impozit unic de 1 % pe venit pentru microîntreprinderi, indiferent de venit sau domeniu de activitate;
- Eliminarea impozitului pentru construcții („taxa pe stâlp”) începând cu 2027;
- Extinderea și clarificarea utilizării Sistemului RO e-Factura pentru digitalizarea fiscală;
- Simplificarea mecanismelor RO e-TVA, reducând sarcinile administrative și asigurând un control fiscal mai eficient și țintit.
Măsuri pentru protecția persoanelor vulnerabile:
- Sprijin pentru angajații cu salariu minim: prelungirea neimpozitării unei părți din salariu, pentru creșterea veniturilor nete ale persoanelor cu venituri mici (300 lei până la 30 iunie și 200 lei din iulie până la finalul anului 2026);
- Prelungirea măsurilor de sprijin social pentru consumatorii vulnerabili de energie până la 31 decembrie 2026, cu reguli mai echitabile privind eligibilitatea;
- Continuarea programului „Masa Sănătoasă”: elevii din învățământul preuniversitar, în special cei din zone vulnerabile, vor beneficia de mese calde și echilibrate nutritiv;
- Actualizarea cadrelor legale pentru majorarea alocației zilnice de hrană în centrele de asistență socială, pentru a asigura servicii de calitate și un buget realistic în 2026.
Măsuri pentru sprijinirea autorităților locale:
- Accesarea de împrumuturi din Trezorerie pentru finanțarea proiectelor PNRR, până la 500 milioane lei, pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile, până la 30 iunie 2026;
- Sprijin pentru gestionarea sezonului rece în sistemele centralizate de termoficare, cu alocări de până la 200 milioane lei pentru acoperirea costurilor de producție și distribuție, până la 31 martie 2026;
- Utilizarea fondurilor alocate conform prevederilor legale pentru finanțarea etapelor inițiale ale cheltuielilor similare din exercițiul financiar 2025.
Combaterea evaziunii fiscale și modificări în domeniul produselor accizabile:
- Centralizarea autorizării operatorilor din sectorul produselor accizabile la nivelul ANAF, bazată pe evaluarea credibilității financiare a administratorilor și sursei fondurilor;
- Garanții financiare extinse pentru importatori și distribuitori de produse energetice, acoperind riscul de neplată a TVA și accize;
- Întărirea regimului de autorizare, raportare și control al operațiunilor cu produse energetic, pentru trasabilitate completă;
- Limitarea lanțurilor de tranzacționare pentru reducerea intermediarilor fără depozitare autorizată;
- Măsuri antifraudă care vizează eliminarea firmelor fantomă, fără a afecta producătorii locali autorizați.
Alte măsuri temporare până la aprobarea bugetului anual:
- Reglementări speciale pentru repartizarea impozitului pe venit, pentru asigurarea resurselor locale până la finalizarea bugetelor;
- Reguli transitorii pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli și a politicii salariale în sectorul public pentru anul 2026;
- Permisiunea funcționării temporare a instituțiilor autonome fără buget aprobat, prin mecanismul „1/12”, până la aprobarea bugetului pentru 2026;
- Prelungirea până la 31 decembrie 2027 a impozitelor speciale aplicabile sectorului energetic, gazelor, telecomunicațiilor și exploatării resurselor minerale.
Menținerea acestor impozite contribuie la stabilitatea veniturilor bugetare în sectoarele strategice, asigurând dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale. Prelungirea impozitelor speciale nu afectează întreprinderile mici, fiind destinată exclusiv sectorului cu poziții dominante pe piață.
Toate aceste măsuri urmăresc reducerea poverii fiscale pentru mediul de afaceri, consolidarea finanțelor publice, promovarea investițiilor și creșterii economice, protecția categorii vulnerabile și întărirea disciplinei financiare într-un cadru fiscal simplificat, predictibil și echitabil, adaptat obiectivelor de dezvoltare ale României pentru anul 2026.














