
Organizația precizează că în primele două săptămâni din ianuarie au avut loc peste 800 de incendii în România, dintre care peste 500 incidente la locuințe. De asemenea, în doar două zile, pompierii din București și Ilfov au intervenit pentru stingerea a opt incendii, atât în locuințe, cât și la autovehicule.
Principalele cauze rămân mijloacele de încălzire improvizate sau defecte, coșurile de fum necurățate și instalațiile electrice nesigure.
O poliță de asigurare nu poate preveni apariția unui incendiu, însă oferă sprijin financiar pentru refacerea bunurilor și reluarea activității după evenimente nefericite. O combinație între măsuri de prevenție și asigurare reprezintă cea mai eficientă strategie: verificarea sobelor și a canalelor de fum, utilizarea de instalații electrice conforme și asigurarea adecvată a bunurilor pot face diferența între pagube minore și unele grave, ce pot afecta bugetul unei familii sau al unei companii.
„Un incendiu provoacă pierderi majore și reprezintă un risc pentru oameni. Prevenția, combinată cu o poliță de asigurare adecvată, poate diferenția între un incident minor și o tragedie financiară”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General al UNSAR.
„Incendiile pot izbucni în doar câteva minute, dar impactul asupra vieții și bunurilor poate fi resimțit ani de zile. Protecția începe cu prevenția și se completează cu o asigurare corectă”, a menționat Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România – reprezintă 22 de companii de profil, deținând peste 90% din piața națională de asigurări. Misiunea UNSAR include apărarea și reprezentarea intereselor companiilor de asigurări și reasigurări din România, contribuind la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu, promovarea activității de asigurare și dezvoltarea durabilă a industriei atât la nivel local, cât și internațional. Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline în cadrul Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Sectorul asigurărilor reprezintă un pilon vital al economiei românești, contribuind semnificativ la creșterea acesteia. Asigurătorii din România despăgubesc zilnic suma de aproximativ 6,5 milioane de euro.














