Analiza recentă a strategiilor de reducere a deficitului bugetar a evidențiat propuneri inedit, puţin testate în alte state membre ale Uniunii Europene, conform unui articol de opinie semnat de Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale.
În ultimele zile, expertul a subliniat încălcări ale unor principii economice esențiale.
În căutarea unor surse suplimentare de venituri pentru buget, Valentin Lazea a subliniat propunerea unor taxe neobișnuite, precum taxa de solidaritate sau taxa pe tranzacții financiare, alături de alte taxe existente, cum ar fi taxa pe stâlpi.
„Astfel de inițiative, cu un randament incert, doar afectează sectoarele și grupurile sociale vizate” a declarat economistul-șef. Un alt aspect important îl reprezintă frecvența modificărilor fiscale. Conform unui studiu realizat de Institutul Fiscal, în perioada 2015-2023, au fost introduse 554 de modificări legislative prin 107 acte normative. O soluție mult mai eficientă ar fi adoptarea unui sistem fiscal din alte state, care au demonstrat rezultate pozitive în stabilizarea economică.”
Un astfel de exemplu ar fi Polonia, a cărei situație macroeconomică este similară României.
România poate atinge un nivel similar cu Polonia în ceea ce privește deficitul bugetar, printr-o mai bună colectare a TVA.
Chiar și în acest scenariu optimist, există diferenţe semnificative. Veniturile bugetare ale Poloniei reprezintă aproximativ 42% din PIB, în timp ce cheltuielile sunt în jur de 48% din PIB. România deține venituri bugetare de în jur de 33% din PIB şi cheltuieli de circa 42% din PIB.
Această diferență în capacitatea fiscală explică, printre altele:
- Polonia este membră OECD, în timp ce România nu;
- Polonia alocă peste 4% din PIB pentru apărare, în timp ce România abia depășește 2%;
- Polonia are un rating de A- acordat de instituțiile Standars & Poors și Fitch, cu trei trepte mai ridicat decât ratingul BBB- al României etc.
Economistul afirmă că o diferenţă structurală și culturală stă la baza acesteia. În Polonia, contractul social nescris dintre cetățeni și stat este mai eficient, cetățenii percepând utilitatea și calitatea serviciilor publice. Acest fapt depinde de educația primită în familie şi şcoală.
Comparând sistemul fiscal polonez cu cel românesc, se observă că România impozitează capitalul, munca şi consumul la niveluri mai reduse.
Spre exemplu, impozitul pe profit este de 19% în Polonia şi de 16% în România. Impozitul pe salarii este de 12% în Polonia la salariile mici şi de 32% pentru veniturile ce depășesc 10.000 zloți lunar, faţă de 10% în România pentru toate categoriile de salarii. Dividendele sunt taxate cu 19% în Polonia, fără deduceri, şi cu 10% (sau mai puţin) în România. Contribuţiile sociale sunt de 43% în Polonia şi de 37,75% în România. TVA are o cotă standard de 23% în Polonia şi 19% în România.
În concluzie, fiscalitatea din România, la o analiză obiectivă, nu este excesivă. Problema reală este lipsa unor analize imparțiale, mulți analiști acționând ca lobbisti pentru sectorul de afaceri.
Taxa de solidaritate, propusă recent, este un impozit progresiv cu alt nume. În cele mai performante economii, inclusiv Marea Britanie (din 1842) şi SUA (din 1862) există o variantă a acestuia.
În final, este esenţial ca România să evite experimentele fiscale şi să adopte modele demonstrate în alte ţări.