Indicele principal al Bursei de Valori București, BET, care cuprinde cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a înregistrat o creștere de 1,94%, ajungând la 25.730,88 puncte, în timp ce BET-Plus, indicatorul performanței celor mai lichide 43 de acțiuni de la bursă, a închis cu o creștere de 1,90%.
Indicele BET-BK, indicatorul de randament al fondurilor de investiții, a încheiat ziua în creștere cu 1,71%, iar BET-NG, care reflectă evoluția celor zece companii din sectorul energetic și utilități, a înregistrat o apreciere de 2,13%.
Indicele extins al acțiunilor blue-chip, BET-XT, alcătuit din cele mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 1,80%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o majorare de 0,41%.
Indicele BET AeRO, care cuprinde 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a încheiat ziua în ușoară creștere, cu 0,01%.
Cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu volume de 31,87 milioane de lei, urmate de acțiunile OMV Petrom – 16,5 milioane de lei și cele ale Fondului Deschis de Investiții ETF BET Patria-Tradeville – 10,47 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Armătura (+10,53%), SIF Hoteluri (+8,65%) și Aeta SA (+6,09%).
Cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate de acțiunile Societatea de Construcții Napoca (-12,90%), Electroaparataj (-8,50%) și Comelf SA (-3,43%).















