Guvernul analizează joi, la Palatul Victoria, un proiect de hotărâre de guvern care propune modificări în acordarea și valoarea burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar.
Conform documentului, începând cu anul școlar 2025-2026, bursa de merit va fi de 450 lei/lună, bursa socială și cea tehnologică de 300 lei/lună, iar pentru mamele tinere reintegrate în școală după naștere, valoarea bursei va fi de 700 lei/lună.
Proiectul stabilește și criteriile de acordare. Bursele de merit vor fi acordate celor mai performanți elevi – maxim 15% din numărul elevilor din fiecare clasă de gimnaziu și liceu – pe baza mediei obținute în anul anterior, care trebuie să fie de cel puțin 9,00.
„Prin excepție, bursă de merit se acordă și elevilor care au media egală cu cea a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%”, se mai arată în proiect.
Bursele sociale se acordă la cerere, pe baza documentelor care atestă situația materială, socială sau medicală, cu condiția ca elevul să fi promovat toate disciplinele și să aibă media 10 la purtare.
„Bursa socială se acordă și cu condiția ca elevul beneficiar să fi promovat toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului școlar precedent”, se mai precizează în proiect.
În plus, valoarea burselor poate fi majorată prin decizii ale consiliilor de administrație din fiecare unitate de învățământ.
Nota de fundamentare
Foto: gov.ro















