
Carte de identitate electronică, Fotografie: Inquam Photos / Octav Ganea
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, anunță că, începând de luni, locuitorii din Craiova pot solicita noua Carte Electronică de Identitate. Ea a declarat că a depus deja cererea pentru obținerea acestui document.
Lia Olguța Vasilescu a anunțat, vineri, că a depus cererea pentru eliberarea noii Carti Electronice de Identitate, devenind astfel primul locuitor din Craiova care a făcut acest pas.
Ea a afirmat că de luni, toți locuitorii din Craiova vor putea solicita acest document modernizat, care oferă numeroase avantaje.
Pentru a obține noua carte de identitate, craiovenii se pot programa online prin intermediul platformei de servicii a Ministerului de Interne. Pentru detalii suplimentare, pot contacta Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova.
Începând de joi, 8 mai 2025, Cartea Electronică de Identitate este disponibilă și pentru locuitorii cu vârsta peste 14 ani din municipiile Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Ploiești și Timișoara.
Conform Ministerului de Interne, până în prezent, peste 5.500 de persoane din județul Cluj și din București au solicitat noua carte electronică de identitate, iar aproximativ jumătate dintre acestea au primit deja documentul.
Cetățenii pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, indiferent de termenul de valabilitate al actului de identitate curent.
Prima carte electronică de identitate, gratuită prin fonduri europene
Prima Carte Electronică de Identitate este oferită gratuit cetățenilor români, cu vârsta de 14 ani și peste, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Pentru solicitarea ulterioară a altei cărți electronice de identitate, se va percepe o taxă de 67 de lei.
De asemenea, pentru obtinerea Cartei de Identitate Simple (CI), fiecare solicitant va plăti o taxă de 38 de lei.
Beneficiile Cartei Electronice de Identitate (conform MAI)
- Dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene
- Elemente avansate de securitate, asigurând protecție împotriva falsificării și a fraudării identității
- Poate fi utilizată ca document de călătorie
- Acces facil la servicii electronice și posibilitate de a utiliza semnătura electronică
Carte Electronică de Identitate și pentru minori
Ministerul de Interne estimează că în următoarele două luni, Cartea Electronică de Identitate va fi disponibilă la nivel național.
Începând din luna iunie 2025, vor putea solicita și copiii cu vârsta sub 14 ani. Pentru aceștia, Cartea Electronică de Identitate va servi ca document de călătorie și pentru stabilirea identității în procedurile administrative. Ministerul apreciază că aceasta este o soluție mai eficientă decât utilizarea certificatului de naștere.
Începând din 20 mai 2025, vor fi eliberate și Carți de Identitate Simple, care nu includ suport electronic.














