Iranul a activat noi instalații de îmbogățire a uraniului, ignorând avertismentele. Imagine de arhivă.
Statele Unite afirmă că Iranul poate produce o armă nucleară în circa două săptămâni, dacă liderul suprem ordonă acest lucru.
„Este clar că Iranul deține resursele necesare pentru a dezvolta o armă nucleară. O decizie în acest sens a liderului suprem ar conduce la producerea armelor în aproximativ două săptămâni. Această posibilitate constituie o amenințare existențială, nu doar pentru Israel, ci și pentru Statele Unite și restul lumii”, a declarat purtătoarea de cuvânt a administrației americane, Karoline Leavitt, într-o conferință de presă, citată de Agerpres.
În aceeași conferință, ea a anunțat că președintele american Donald Trump va lua o decizie cu privire la implicarea SUA în eventualele atacuri israeliene împotriva Iranului în următoarele două săptămâni. Ea a apreciat existența unor posibilități semnificative de negociere cu Teheranul.
„Având în vedere potențialele negocieri cu Iranul, voi lua o decizie referitoare la implicarea SUA în următoarele două săptămâni”, a afirmat liderul american, potrivit spuselor lui Karoline Leavitt.
În a șaptea zi a conflictului dintre Israel și Iran, Donald Trump s-a consultat joi după-amiază pentru a treia oară în Camera de Situație a Casei Albe, unde se iau cele mai importante decizii militare.















