Nicuşor Dan nu reprezintă un profil liberal, iar George Simion nu este suveranist, afirmă profesorul de științe politice Cristian Preda, într-un interviu pentru cititorii Hotnews, despre ideologiile ce au influențat România postcomunistă și semnificația lor în prezent.
- Suveranismul nu constituie o doctrină, ci o etichetă creată de Vladislav Surkov, ideologul lui Putin. Nicușor Dan nu se identifică ca naționalist sau conservator, însă poate deveni oricând. Călin Georgescu compară daci cu skinhead-ii ruși despre strămoșii lor slavi. PSD abandonează progresismul, PNL renunță la ideologie, iar AUR exploatează absența opoziției alternative.
- Cristian Preda, avocat și profesor la Universitatea din București, analizează aceste aspecte în cel mai recent volum al său, „Ideologii și ideologi în România contemporană”, publicat de Humanitas – o lucrare de aproape o mie de pagini, bazată pe studierea a peste o mie de titluri. Este o radiografie a evoluției ideilor politice în România după decembrie ’89, modul în care s-au năsădit, distorsionat și reciclat discursurile ideologice.
- Ce reprezintă ideologia și ce este improvizație în discursurile politicienilor români? Pornind de la această lucrare, am întrebat pe Cristian Preda care sunt orientările ideologice ale președinților postkomuniști și ale formațiunilor politice din România.
Nicuşor Dan – un „Merkel român”
HotNews.ro: Cum îl poziționați pe președintele Nicușor Dan în raport cu orientarea sa ideologică?
Cristian Preda:Consider că el are o apropiere de profilul creștin-democraților germani, fiind, dacă vreți, un Merkel ce vine dinspre matematică, nu din fizică.
– Adică și liberalism și conservatorism?
– Cred că liberalismul, în cazul lui, e limitat la cel economic. În cazul creștin-democrației din Germania, ea s-a construit pe un liberalism economic și pe recuperarea unei sensibilități creștine. Traditia aceasta, după încheierea regimului hitlerist, a fost transformată în politică de Konrad Adenauer și urmașii săi.
Așadar, Nicuşor Dan pare a fi un creștin-democrat, nu un naționalist sau conservator. Însă, creștin-democrația poate inclina către aceste direcții. Naționalismul și conservatorismul se află în apropierea creștin-democrației.
Pe scurt, Nicuşor Dan e un „Merkel român”, poate chiar mai avizat intelectual decât ea, având realizări superioare în cercetarea fizicii, fiind un creștin-democrat declarat și pro-atlantic, fără a fi alignat cu Trump. Cea mai apropiată profilului său mi se pare cancelarul Merkel.
„ Liberalismul, reducționat doar la mesaje”
– Cum îl poziționați pe Klaus Iohannis?
– Iohannis este un liberal. A adoptat această etichetă. Nu se regăsește în cercurile intelectuale în care apar, de exemplu, Emil Constantinescu, și nu are legătură cu minoritățile în discurs. El reprezintă o nouă interpretare a politicii în cadrul PNL, bazată pe un liberalism fragil. Alături de el, sunt Gheorghe Falcă și Sebastian Burduja.
– Liberal în discurs și în acțiuni?
– Nu, nu, vorbim despre modul în care gândesc, nu despre fapte concrete. Iohannisie un oportunist, pentru că a fost, o vreme, lider al minorității germane și a articulat această identitate fără a nega apartenența sa etnică. În momentul transformării în lider național și apoi în președinte, s-a apropiat de valorile PNL.
El a preluat curente de gândire lansate anterior de Valeriu Stoica sau Gheorghe Falcă, pentru că Falcă a articulat o doctrină liberală și a contribuit la consolidarea acesteia. Eu am demonstrat că odată cu el, liberalismul devine doar comunicare, un simplu mesaj, reducând discursul la sloganuri și imagini, fără o bază ideologică solidă. Asemenea, Burduja excelează în transmiterea de mesaje fără fundament doctrinar.
– Cum rămâne cu Traian Băsescu?
– Toți președinții, cu excepția lui Băsescu, sunt analizați aici, pentru că el nu a scris opere de referință. A fost un lider care a lansat formule și expresii ce au rămas în vocabularul public, dar nu a publicat volume cu conținut ideologic. El nu apare în această analiză, fiind ales pe baza gesturilor și discursurilor ce au avut impact în politica românească.
Cine a fost „nașul” lui Ion Iliescu
– Ion Iliescu este neocomunist sau social-democrat, din perspectiva discursului?
– Există o familie politică în jurul lui Ion Iliescu – una neocomunistă, a cărei existență are două manifestări distincte.Întâi, grupul celor care l-au inventat, în special generalul Stănculescu, care, în decembrie 1989, a spus „omul pe care îl susținem, e Iliescu”. Astfel, s-a deschis calea alegerii sale în fruntea țării, fiind anterior în structurile de conducere comuniste din ’53. În acest context, ideologia dominantă nu a fost liberală sau democrată, ci neocomunistă.
Apoi, sunt cei care, asemenea lui Iliescu, au persistat în stânga social-democrată, inclusiv după tacitare. Începând cu Adrian Năstase, care a transformat PSD-ul într-un partid social-democrat, dar și cu alți lideri, ce au preluat și au adaptat această ideologie.
Despre Călin Georgescu: „Dacă e mai educat decât un preșcolar, îți dai seama”
– Ce tip de intelectual este Călin Georgescu?
– Nu se poate numi astfel. Este un antreprenor politic, care utilizează ideile naționaliste într-un mod asemănător cu cel al grupărilor extremiste din Rusia, inclusiv în abordarea lor primordialistă. În Rusia, chiar și în cercurile skinhead, găsim aceleași tipare. Se susține că slavii, strămoșii ruși, au învățat egiptenii să construiască piramide, sau grecii să dezvolte filosofia, un discurs mitologic fără baze istorice.
– Credeți că gândirea lui Călin Georgescu este coerentă?
– Are o anumită logică, dar trebuie privită cu scepticism. În comparație cu alți autori, Georgescu își proiectează un narativ mitologic și nu unul bazat pe cercetări istoriografice solide. Îl cunoșteam încă din perioada în care lucram cu președintele Băsescu, iar numele lui apărea frecvent în contexte politice, fiind asociat cu teorii conspiraționiste și teorii masonice, dar și cu declarații despre originea alfabetului și a cifrelor dacice, despre ascunde-rea acestor informații de către Vatican. În 2007-2009, în discuțiile cu șeful statului, l-am întrebat despre Georgescu, care a fost catalogat de el drept „un simplu mason”.
„Un impas ideologic în PSD”
– Cum interpretați faptul că PSD a eliminat termenul de progresist din statut?
– Mulți afirmă: „Niciodată nu au fost progresiști, ci conservatori”. Alții consideră că păstrarea termenului ar fi fost benefică pentru o orientare diferită a politicii partidului. În esență, identitatea doctrinară a PSD rămâne instabilă. În trecut, au existat mai mulți reprezentanți ai social-democrației articulată decât în prezent.
Adrian Năstase reprezintă ultima figură din neocomuniștii iliescieni, având o contribuție decisivă la trecerea spre social-democrație. În timpul mandatului său, PSD a renunțat la eticheta de partid social-egalitar, transformând direcția sa. În prezent, adevărații social-democrați sunt tot mai puțini, iar lideri ca Victor Negrescu, Victoria Stoiciu, Ruxandra Ivan și Petre Florin Manole nu și-au articulat propriile doctrine în mod clar, fiind mai degrabă reprezentanți ai social-democrației europene decât doctrinari. Această lipsă de coeziune doctrinară a slăbit discursul, iar partidele afiliate la familia politică social-democrată devin tot mai slab articulate, ceea ce facilitează preluarea fenomenului de către partide naționaliste și eurosceptice, precum Fico în Slovacia. În cazul PSD, dacă renunțarea la progresism va fi consolidată, există riscul de a renunța și la legăturile cu familiile politice europene ale socialiștilor.
De ce partidele liberale au fost mai articulate din punct de vedere ideologic
– Care a fost durabilitatea ideologică a PNL în comparație cu celelalte formațiuni?
– În ciuda retoricii variate, PNL a avut mereu o serie de voci care au promovat idei liberale autentice, ceea ce explică durata sa de plasament în scena politică și capacitatea de guvernare. Este singurul partid din istoria recentă a României ce a rezistat. Celelalte, precum PSDR sau PNȚCD, au dispărut sau au fost absorbite. PNL menține o prezență consistentă, fiind un opozant de durată la adresa regimurilor totalitare sau autoritare.
Procesul de consolidare al liberalismului are rădăcini în fiecare perioadă de guvernare, fiind alimentat de moștenirea și ideile inițiale ale unora precum Năstase, Falcă sau Iohannis. În perioada postdecembristă, PNL a fost cel mai reprezentativ partid liberal, menținând o identitate veche și, uneori, conflictuală cu alte forțe politice.
„Ei afirmă că națiunea a avut de câștigat de pe urma legionarilor”
– Cum priviți partidele ce promovează un naționalism radical, precum AUR?
– AUR este încadrat la naționaliști. În volumul meu, am inclus în capitolul naționaliști reprezentanți precum George Simion, Claudiu Târziu și Sorin Lavric. Dar aceștia nu sunt conservatori, ci naționaliști, deoarece programele lor se bazează pe ideea că națiunea trebuie să fie centrul discursului lor.
– Târziu e naționalist, nu conservator?
– Da, Târziu aparține categoriei naționaliștilor, dar ultimele lor declarații și acțiuni nu se referă la conservare, ci la promovarea pasionată a națiunii. Ei susțin că națiunea noastră a avut de câștigat din acțiuni criminale ale legionarilor, considerând că această moștenire trebuie valorizată, iar idea de națiune pentru ei primează. Această perspectivă le diferențiază de conservatorismul clasic.
Originea suveranismului în cercul Kremlinului
– Ce reprezintă suveranismul?
– Suveranismul nu e o doctrină formalizată, ci o etichetă importată din vocabularul formulat de Vladislav Surkov, strategul putinist. În esență, această formulă derivă din conceptul de „democrație suverană”, pe care Surkov l-a contrapus conceptelor de democrație occidentală. În anii ’50, în statele foste comuniste, a fost folosită ideea de „democrație populară”, înlocuită acum cu „democrație suverană”.
Partidele aflate sub influența Kremlinului au preluat eticheta „suveranistă”, utilizată ca o formulă de retorică naționalistă. În realitate, suveranismul nu are o doctrină clară, ci este un instrument politic folosit de forțele similare cu cele ale Partidului AUR sau ale altor grupări europene eurosceptice, care consideră că „Europa nu e de partea noastră” și susțin ideea revenirii la politici naționale suverane.
– De ce este atât de popular în România, atingând 40% în sondaje?
– În contextul acțiunilor și nemulțumirilor față de guvern, această ideologie servește ca opoziție de extremă dreaptă. Datorită lipsei alternativelor politice, acest model devine atractiv pentru o parte a populației, iar mesajul naționalist și eurosceptic rezonează cu temerile multor cetățeni aflați în fața unui sistem perceput ca fiind controlat de puteri externe sau elitel corruptibile.
Puțini știu că Maria Grapini a scris literatură politică
– În volumul „Ideogii și ideologi”, cum ați selectat personalitățile analizate?
– Lucrarea pleacă de la ideea că România nu a avut doar două orientări politice, ci o multitudine de curente. Am cercetat, de la extremă-stângă la extremă-dreaptă, toate aceste domenii ideologice, citindu-mă peste o mie de volume și explorând surse din biblioteci și anticariate, inclusiv din publicații clandestine din anii ’90. În mod surprinzător, și autori precum Crin Halaicu, fost primar, au lăsat scrieri în care aduca comparații și teorii despre originea literală sau istorică a simbolurilor naționale. Puțini știu că Maria Grapini a scris literatură de natură politică, precum și poezii cu tenta literară, despre activitatea sa europeană.
– Oamenii politici își cred mai mult ideile sau oportunitățile?
– Politica funcționează într-un amestec între idei și conjuncturi. Însă, în opinia mea, modernitatea politică se bazează pe un set de principii, manifeste sau proiecte, ce constituie fundamentul acțiunii. Aceasta diferență între perioada antică și cea modernă constă în faptul că astăzi, ideea de bază pleacă de la o teorie, un ansamblu de principii și nu doar de la acțiuni concretizate spontan.
„Puțini sunt cei capabili să conceapă idei politice”
– Se pare că ideologiile devin caricaturale în prezent?
– Da, unele portrete devin exagerate. Am urmări să le încadrez și să le analizez, fiindcă, potrivit lui Karl Popper, sunt puțini cei capabili să elaboreze idei complexe, majoritatea doar le preiau. Fie că le înțeleagă conștient, fie fără să-și dea seama, politicienii și comentatorii împrumută idei din diverse surse, uneori fără să cunoască adevărata origine sau semnificație. În această lucrare, am încercat să identific și să portretizez cei mai importanți autori, evocând biografiile și modul în care și-au articulat și aplicat aceste concepte în politică.
Am cercetat biografiile și luările de poziții ale unor lideri, precum Gabriela Firea, care apare aici mai mult ca poet și romancier, decât ca politician, și cu un discurs incoerent, dar și volumele de creație literară și activitatea europeană. La fel și cărțile lui Iohannis, precum „Pas cu Pas”, care puseseră în labe înainte și ne-au arătat multe despre direcțiile și atitudinile în spațiul public și politic.