**Nașterea în România: între experiențe traumatizante și modele de îngrijire blândă**
Nașterea rămâne un moment definitoriu pentru femei, însă, pentru unii, experiența poate fi marcată de frică, lipsă de control sau umilință. Fenomenul violenței obstetricale, descris ca orice formă de abuz sau tratament inadecvat în timpul sarcinii și nașterii, persistă și în prezent în România, deși mulți pacienți încep să recunoască și să vorbească despre el.
Definirea violenței obstetricale
Organizația Mondială a Sănătății include în această noțiune abuzul fizic, proceduri realizate fără consimțământ, lipsa explicațiilor, umilirea, ignorarea nevoilor feminine, lipsa intimității și separarea nejustificată a mamei de copil. Fenomenul nu se limitează la manifestări evidente, ci poate avea și forme subtile, mai greu de identificat.
Percepția și complexitatea termenului
Pentru mulți profesioniști, termenul de „violență obstetricală” este dificil de acceptat, fiind perceput ca o acuzație gravă. Medicul obstetrician Alexandra Butean explică diferența: nu orice intervenție medicală greșită sau urgență înseamnă automat violență, ci modul în care pacienta este tratată. Violența poate fi o măsură lipsită de respect, comunicare deficitară sau lipsă de consens, chiar dacă intervenția este medical justificată.
Studiile din România și percepțiile femeilor
Un studiu realizat în 2024 de Asociația Moașelor Independente din România, intitulat „Experiența nașterii în spitalele din România”, evidențiază un paradox. Multe femei recunosc că au trecut prin situații problematice, dar nu le consideră violență obstetricală. Un exemplu citat de dr. Alexandra Butean este participarea la chestionare online, unde unele femei au declarat că au fost puse în situații conflictuale, însă nu s-au identificat drept victime ale violenței.
Este observat că, de multe ori, femeile conștientizează abuzurile doar după naștere. În travaliu, vulnerabilitatea și teama de a contrazice personalul medical le determină să tacă, iar consecințele pot afecta sănătatea emoțională și relația cu copilul.
Context istoric și influența asupra practicilor actuale
Istoria nașterii în România influențează și modul actual de abordare. În perioada before 1989, rata cezarianelor era scăzută, uneori cu riscuri majore. În prezent, numărul intervențiilor este în creștere, multe făcute preventiv, fapt explicat de medicul Alexandra Butean prin influența experiențelor negative din trecut, care încă afectează deciziile moderne.
Această tranziție a generat o frică crescută de nașterea naturală și o tendință spre intervenții rapide și precoce, chiar și în situații în care narațiunea naturală ar putea fi sigură.
Nașterea blândă și practici moderne
Specialiștii promovează modele de naștere centrate pe respectarea și implicarea femeii. Consimțământul informat, dialogul clar în timpul sarcinii și „planul de naștere” devin metode esențiale. Rolul moașei este de a susține fiziologia nașterii și de a reduce anxietatea femeii.
La Maternitatea Regina Maria Timișoara, s-a implementat un program de pregătire pentru gravide, incluzând „Ziua porților deschise”, pentru familiarizarea cu sala de nașteri și explicarea etapelor. Echipa medicală multidisciplinară este pregătită să intervină rapid, dar și să susțină nașterea naturală și autonomia pacientei.
Ce înseamnă o experiență pozitivă a nașterii
O naștere reușită nu înseamnă doar un copil sănătos, ci și o mamă care se simte respectată și implicată în decizii. Respectarea demnității și suportul emoțional sunt aspecte centrale. Organizația Mondială a Sănătății identifică violența obstetricală ca fiind orice formă de abuz, lipsă de respect sau tratament inadecvat, de la proceduri fără consimțământ până la ignorarea nevoilor emoționale.
Un aspect critic îl reprezintă separarea nejustificată a mamei de copil, considerată de specialiști ca fiind cea mai gravă formă de violență în domeniu.
Necesitatea schimbării în sistem
Transformarea sistemului de obstetrică nu poate fi realizată doar prin condamnări. Este nevoie de educație pentru paciente, de o comunicare deschisă și transparentă din partea cadrelor medicale și de o abordare centrată pe nevoile femeii. În plus, implicarea și pregătirea medicilor și moașelor pentru un act medical empatic reprezintă pași importanți în schimbare.
Nașterea trebuie percepută ca un moment de încredere și siguranță, nu de supraviețuire sau frică. Acțiunile concrete, precum explicarea procedurilor și o prezență constantă a moașei, contribuie la reducerea riscului de traumă.
**Articol susținut de Regina Maria**