Adolescența este frecvent descrisă ca o etapă dominată de alegeri impulsive și comportamente riscante. Statisticile din diverse țări indică faptul că tinerii au un risc crescut de a fi implicați în accidente grave comparativ cu copii mai mici, iar explicațiile comune se referă la schimbările hormonale și „pofta de aventură” apărută odată cu pubertatea.
Un studiu recent propune însă o interpretare alternativă, bazată pe observații din lumea animalelor, se evidențiază în publicația The Conversation.
Cercetarea, efectuată pe cimpanzei sălbatici, una dintre speciile cele mai apropiate de oameni din punct de vedere evolutiv, sugerează că nu dorința de pericol crește brusc în perioada adolescenței, ci libertatea de a acționa fără supraveghere. În alte cuvinte, tinerii nu devin mai riscand pentru că se schimbă biologic, ci pentru că sunt monitorizați mai puțin comparativ cu perioada copilăriei.
Ce au observat cercetătorii la cimpanzei
Pentru a înțelege mai bine comportamentele cu risc, cercetătorii au analizat modul în care cimpanzeii se deplasează prin arbori. Studiul riscului fizic la oameni este restrictiv din cauza considerentelor etice, însă cimpanzeii sălbatici se confruntă zilnic cu situații periculoase: se cațără la înălțimi mari, sar între crengi sau se lasă în gol pentru a ajunge pe o altă ramură sau la sol.
Echipa a monitorizat peste 100 de cimpanzei din Parcul Național Kibale, Uganda, cu vârste între 2 și 65 de ani.
Cercetătorii au înregistrat diferite tipuri de mișcări, de la cele sigure, mersul sau balansarea cu o priză fermă, până la cele considerate riscante, precum săriturile peste goluri sau căderile controlate.
Datele colectate pe parcursul mai multor ani au evidențiat un pattern clar: cele mai îndrăznețe comportamente apar la vârste foarte mici și scad treptat odată cu înaintarea în vârstă.
Cimpanzeii cu vârste între 2 și 5 ani au manifestat cel mai ridicat nivel de comportament riscant. Juvenilii și adolescenții au continuat să își asume pericole, dar într-o măsură mai redusă, în timp ce adulții au fost cei mai precauți.
Este important de subliniat că perioada adolescenței nu a reprezentat un punct maxim al comportamentului riscant. De asemenea, cercetarea nu a evidențiat diferențe semnificative între masculi și femele, contrar unor presupuneri frecvente despre diferențele de gen în asumarea riscurilor.
Ce ne indică această cercetare despre adolescenții umani
Principala diferență dintre oameni și cimpanzei constă în nivelul de supraveghere. Puii de cimpanzeu devin independenți relativ devreme; după aproximativ doi ani, aceștia nu mai rămân în contact constant fizic cu mamele lor. Observațiile au demonstrat că, în majoritatea situațiilor cu potențial periculos, puii se găseau în afara razei de intervenție a mamei.
În societățile umane, însă, situația diferă. Copiii sunt atent urmăriți de părinți și alte figuri adulte, precum bunici, educatori sau frați mai mari, pentru o perioadă mult mai extinsă.
Doar în adolescență, controlul se relaxează, iar tinerii obțin mai multă libertate. Cercetătorii sugerează că această reducere a supravegherii facilitează apariția comportamentelor riscante, care existau și anterior, dar erau limitate de reguli și prezența adulților.
Studiul indică și alte explicații pentru diminuarea riscurilor odată cu creșterea în vârstă. La cimpanzei, adulții sunt mai grei și au oase mai rigide, astfel încât o cădere poate fi mult mai periculoasă decât pentru un pui. Astfel, prudența crescută este o adaptare esențială pentru supraviețuire.
Pentru oamenii, aceste concluzii au un impact semnificativ. Ele sugerează că asumarea controlată a riscurilor prin joacă și explorare în copilărie poate fi o etapă normală a dezvoltării.
Anumiți antropologi consideră că accesul la activități ce implică anumite grade de risc, precum cățăratul pe structuri, contribuie la dezvoltarea abilităților motorii și a încrederii în sine. Provocarea pentru părinți rămâne găsirea echilibrului între protecție și libertate, pentru ca cei mici să învețe să gestioneze riscul înainte de a ajunge la adolescență.