Ce pași trebuie să urmeze Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană – Raport anual al CE despre extinderea UE – Economica.net

0
19
ce-trebuie-sa-faca-ucraina-pentru-atingerea-obiectivului-de-aderare-la-uniunea-europeana-–-raport-anual-ce-despre-extinderea-ue-–-economica.net
Ce trebuie să facă Ucraina pentru atingerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană – Raport anual CE despre extinderea UE – Economica.net

Proiectul evidențiază faptul că, în ciuda „condițiilor extrem de dificile”, Ucraina, aflat în conflict cu Rusia, a demonstrat „în ultimul an un angajament remarcabil față de procesul de aderare la Uniunea Europeană”.

Cu toate acestea, „tendințe negative recente, printre care presiuni tot mai mari asupra agențiilor anticorupție și societății civile, trebuie să fie contracarate decisiv”, indică documentul citat de presa internațională și Agerpres.

Raportul solicită Kievului să accelereze „alinierea la standardele UE în protejarea drepturilor fundamentale, precum și continuarea reformelor în administrația publică și procesul de descentralizare”.

„Progrese continue sunt de asemenea esențiale în consolidarea independenței, integrității, profesionalismului și eficienței sistemului judiciar, precum și în combaterea criminalității organizate”, adaugă proiectul raportului anual privind extinderea Uniunii Europene.

Comisia Europeană susține calendarul ambițios stabilit de Ucraina, însă avertizează că respectarea acestuia va necesita accelerarea reformelor, în special în domenii esențiale precum statul de drept, conform documentului menționat.

Tot marți, executivul UE va analiza progresul obținut de Republica Moldova, Muntenegru, Albania, Serbia, Bosnia, Macedonia de Nord și Kosovo în procesul de aderare la Uniunea Europeană. De asemenea, sunt evaluate situațiile Turciei și Georgiei, deși negocierile de aderare sunt blocate pentru ambele țări din cauza problemelor legate de încălcarea standardelor democratice și a statului de drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.