Președintele american Donald Trump a lansat pe 28 februarie 2026 Operațiunea „Epic Fury”, un atac militar asupra Iranului, iar costurile inițiale ale războiului s-au ridicat la aproximativ 7 miliarde de dolari, după o săptămână de la startul operatiunii. Conform estimărilor, fiecare zi de conflict presupune cheltuieli de circa 1 miliard de dolari pentru plătitorii de taxe din SUA. Iranul a răspuns interceptând cu rachete balistice și drone bazele militare ale SUA în 12 țări, de asemenea atacând și ținte civile.
Contextul și reacțiile experților
Suzanne Maloney, vicepreședinte la Brookings Institution, a declarat pentru CNBC că situația devine mai complicată decât se anticipa inițial, subliniind că războiul nu decurge conform planurilor administrației americane. Ea a menționat că în primele zile conflictul s-a desfășurat cu succes, având ca punct de început uciderea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, însă a avertizat asupra escaladărilor regionale și asupra dificultăților de încheiere rapidă a conflictului, în condițiile în care Iranul continuă să își extindă influența în regiune.
Irakul și Iranul: diferențe geografice și istorice
Istoric, Iranul posedă o geografie mai dificil de cucerit decât Irak, fiind o țară montană și accidentată, cu relief predominant arid și învecinată cu Marea Caspică, Golful Persic și Golful Oman. La rândul său, Irakul, comparabil ca mărime (435.000 km pătrați) și populație (aproximativ 26 de milioane în 2003), a fost considerat mai ușor de ocupat, fiind o țară deșertică cu câmpii și fluviile Tigru și Eufrat.
Anul 2003 a marcat ocuparea Irakul de către forțele americane, după două săptămâni de război, cu capturarea lui Saddam Hussein la finalul anului. Deși au reușit să răstoarne regimul, opinia publică s-a schimbat radical după constatările că Irakul nu avea arme chimice. Războiul sectar și pierderile militare au prelungit ocupația și au redus suportul pentru continuarea conflictului.
Istoria cuceririlor în regiune
Ajunși la discuția despre posibilele forțe de cucerire, trebuie menționat că Iranul a fost cucerit în trecut de nouă lideri străini, unii dintre cei mai importanți fiind Alexandru cel Mare, Genghis Han, Hulegu Han și Timur Lenk. Alexandru cel Mare a invadat Iranul în 334 î.Hr., reușind să cucerească vasta teritorie persană după lupte decisive la Issus și Gaugamela, cu armate formate din circa 50.000 de macedoneni și aliați, utilizând manevre de învăluire și tactici specifice.
Ulterior, în epoca romană, Marcus Ulpius Traianus a ocupat Mesopotamia și Armenia, dar nu a cucerit integral Iranul, limitându-se la a numi un rege-marionetă pentru Regatul Part. În secolul al VII-lea, Omar ibn al-Khattab a condus cucerirea Iranului în timpul Califatului Rashidun, după prăbușirea Imperiului Sasanid. Campanii militare ale mongolilor, conduse de Genghis Han și nepotul său, Hulegu Han, au dus la cucerirea Persiei și crearea Ilhanatului, teritoriu sub controlul mongolilor.
Mai târziu, Timur Lenk a extins frontiera mongolă în Persia propria. În istorie mai recentă, conducătorii afgan Mahmoud Hotak a răsturnat safavizii în 1722, instaurând propriul său regim. În anul 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, forțe ale Regatului Unit și Uniunii Sovietice au ocupat temporar Persia pentru securizarea resurselor petroliere și limitarea influenței naziste, fiind forțate să plece în 1946.
Irakul și Iranul în istoria cuceririlor
Irakul, orbita regimurilor și invaziilor, a fost condus de diferiți cuceritori și dictatori, dar infamul regim ba’athist a fost răsturnat în 2003, într-o intervenție coordonată de SUA. Iranul, însă, cu relieful său montan dificil și o populație diversificată, rămâne o țară dificil de cucerit în condițiile actuale, fiind avansata ca fiind mai greu de invadat decât Irakul sau Afganistanul, aceștia din urmă fiind de asemenea considerați fortărețe montane în anumite perioade ale istoriei.
Astfel, ocuparea Iranului de către forțe exterioare a fost realizată doar în contexte istorice limitate, uneori temporar, iar în prezent, situația complexă și geografia dificilă recomandă în continuare precauție în orice tentativă de invazie.