Au trecut trei decenii de la lansarea filmului „12 Monkeys”, o producție science fiction regizată de Terry Gilliam, care, privită în prezent, pare mai puțin o creație imaginară și mai mult o reflecție distorsionată asupra lumii contemporane.
Premiul a avut premiera pe 29 decembrie 1995, plasând acțiunea în jurul anului 2035, într-un viitor devastat de un virus extrem de contagios, ce forțează omenirea să trăiască sub nivelul solului.
Deși nu am ajuns încă în acea etapă cronologică, experiența pandemiei COVID-19 a făcut ca această premisă să pară mult mai apropiată decât părea în anii ’90.
Totuși, „12 Monkeys” nu reprezintă un film despre epidemii în sens tradițional. Nu încearcă să explice mecanismele răspândirii virusului sau să dezvolte un thriller epidemiologic, precum filmul „Contagion”.
Opus lui Gilliam este, mai degrabă, o meditație asupra dezorietării, asupra imposibilității de a descifra pe deplin realitatea și asupra fragilității percepției umane într-o societate aflată constant în criză.
Un viitor fragmentat și un erou prins între lumi
Bruce Willis interpretează rolul lui James Cole, un deținut din anul 2035 trimis în trecut pentru a colecta informații despre originea virusului care a distrus planeta.
Tehnologia de călătorie în timp este intenționat imprecisă și vagi detaliile sunt evitate, iar Gilliam favorizează o explicație ambiguă. Cole nu este trimis pentru a modifica istoria, ci doar pentru a o observa, ceea ce sporește sentimentul de inutilitate și fatalism.
Starea lui Cole ridică întrebări incomode. De ce este încarcerat? Ce tip de societate a supraviețuit sub pământ și ce reguli respectă? Filmul nu oferă răspunsuri directe, iar absența acestora contribuie la atmosfera de incertitudine generalizată. Chiar și momentele importante ale călătoriilor temporale sunt prezentate în afara ecranului, ca și cum spectatorului i s-ar refuza accesul la o imagine completă.
Din greșeală, Cole ajunge în anul 1990, unde întâlnește pe Jeffrey Goines, un pacient instabil interpretat remarcabil de Brad Pitt, și pe psihiatrul Kathryn Railly, interpretată de Madeleine Stowe.
Relațiile dintre personaje se reconstruiesc progresiv, pe măsură ce Cole se deplasează între epoci, iar granița între realitate și nebunie devine tot mai subtilă. Chiar și protagonistul începe să-și pună sub semnul întrebării propriile amintiri, iar ideea că totul ar putea fi o iluzie devine, paradoxal, reconfortantă.
De ce rămâne „12 Monkeys” relevant și în prezent
Unul dintre atuurile majore ale filmului este interpretarea lui Bruce Willis, diferită de rolurile sale uzuale de erou de acțiune. James Cole este vulnerabil, speriat și adesea copleșit, iar această fragilitate adaugă valoare emoțională narațiunii. Gilliam nu sugerează în mod evident că protagonistul suferă de tulburări mintale, dar nici nu oferă certitudini, menținând spectatorul într-o stare de incertitudine și tensiune.
Aspectul vizual al regizorului, cu decoruri complexe și un fundal aproape grotesc, întărește senzația de haos. Filmul evită expunerea excesivă și funcționează ca un colaj de indicii, zvonuri și fragmente de adevăr.
Privit din perspectiva zilelor noastre, acest mod de povestire amintește de modul în care informația circulă în lumea modernă: fragmentată, confuză și adesea dificil de verificat în întregime.