
În perioada 19 ianuarie – 2 februarie 2026, prin intervenția DR-16 au fost expediate online pe platforma AFIR 251 de proiecte în valoare totală de 358,5 milioane de euro, conform unui comunicat AFIR. Aceasta este în contextul în care alocarea financiară totală pentru finanțarea proiectelor depuse în cadrul acestei sesiuni a intervenției DR-16 depășește 151 de milioane de euro.
„Am primit la AFIR solicitări de finanțare în procent de 240% din suma disponibilă pentru susținerea investițiilor din sectorul legume și cartofi, confirmând astfel interesul accentuat pentru acest tip de sprijin, precum și necesitatea de modernizare și sporire a competitivității fermelor. De asemenea, aceasta reprezintă un argument solid pentru continuarea și creșterea finanțărilor acordate de Uniunea Europeană pentru investiții în sectorul agroindustrial, ceea ce ne va permite să asigurăm o dezvoltare sustenabilă a industriei agroalimentare pe termen mediu și lung,” a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Sesiunea pentru intervenția DR-16 a fost deschisă pe 19 ianuarie 2026, iar pentru două dintre componentele acesteia, „Legume – ferme individuale” și „Cartof”, s-a închis în data de 24 ianuarie 2026, în primele 5 zile de la deschiderea sesiunii, din cauza depășirii plafonului maxim de solicitări stabilit.
Menționăm că pentru componenta „Legume – ferme individuale”, cu o alocare de 70,3 milioane de euro, au fost depuse 132 de solicitări de finanțare în valoare totală de 209,4 milioane de euro. Pentru componenta „Cartof”, cu o alocare de 51 milioane de euro, au fost depuse 94 de cereri de finanțare, în suma de 103,5 milioane de euro.
De asemenea, pentru componenta „Forme asociative – legume” din cadrul intervenției DR-16, au fost depuse 25 de solicitări de finanțare în valoare de 45,4 milioane de euro, din alocarea de 30 milioane de euro.
Sprijinul pentru proiecte în cadrul intervenției DR-16 este garantat prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027, finanțat din fonduri europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și fonduri naționale din Bugetul de Stat.














