Articol de Romeo Ene
– Publicat marți, 04 noiembrie 2025, orele 19:31
– Actualizat marți, 04 noiembrie 2025, orele 20:29
Creditorii echipei CFR Cluj au solicitat în instanță deschiderea procedurii de insolvență. Nelu Varga, finanțatorul clujenilor, a oferit o primă reacție după aflarea acestei informații.
El susține că situația se va rezolva în următoarele zile, după ce vor fi plătite toate datoriile restante. Creditorii care au împrumutat clubul și-au cerut banii în instanță, însă patronul asigură că problemele vor fi soluționate.
Intră CFR Cluj în insolvență? Ce spune Nelu Varga
Este posibil să fie a doua procedură de insolvență în care se află vicecampioana României, după cea din perioada 2015-2017. Având în vedere că au trecut deja peste cinci ani de la finalizarea ultimei proceduri, clubul poate recurge la această variantă pentru a evita falimentul.
Un caz similar a avut loc și la Dinamo. „Câinii” au urmat această procedură sub conducerea lui Ionuț Negoiță (2014-2015) și în perioada 2021-2025, din cauza problemelor financiare generate de administratorii anteriori.
CFR Cluj traversează o etapă dificilă din punct de vedere financiar. Echipa nu l-a transferat pe Louis Munteanu , a ratat calificarea în faza principală a Conference League și a achiziționat jucători cu salarii foarte mari.
Varga s-a împrumutat din mai multe surse pentru a asigura stabilitatea clubului și afirmă că va plăti toate datoriile, astfel încât clubul să nu aibă probleme din acest punct de vedere.
„Am rezolvat deja cu unul dintre cei doi creditori care solicitau insolvența CFR-ului. Să fie liniștiți. Vor fi zile și mai importante în care se vor reglementa toate aspectele, așa cum am promis.
Zilele următoare vor fi cruciale pentru CFR, fiind planificate plăți pentru datorii. Problemele vor fi rezolvate pentru a asigura stabilitatea echipei”, a declarat Varga, pentru fanatik.ro.
CFR Cluj, acționată în instanță FOTO: portal.just
Datorită dificultăților financiare, CFR Cluj nu stă bine nici pe plan sportiv. Preluată de Daniel Pancu (48 de ani) după demiterea lui Andrea Mandorlini (65 de ani), echipa se află pe poziția a 13-a în Superliga, ocupând locul de baraj, după încheierea turului, cu 13 puncte.
Obiectivul principal stabilit de președintele Iuliu Mureșan este calificarea în playoff, iar campioana Cupei României se află la 9 puncte în spatele ocupantei locului 6, Oțelul Galați.
Clasamentul actual din Superliga
Lasă-ți predicțiile pentru FC Basel – FCSB șipoți câștiga una dintre cele 5 mingi Europa League!















