Articol de Andrei Crăițoiu, Romeo Ene – Publicat joi, 21 august 2025, 23:40 / Actualizat joi, 21 august 2025, 23:47
Formația vicecampioană va întâlni, duminică, 24 august, formația Oțelul Galați, în etapa a 7-a din Superliga. Pe banca tehnică se vor afla, însă, Laurențiu Rus (40 de ani) și Ovidiu Hoban (42 de ani). Hoban este momentan responsabil de academia clubului.
CFR Cluj dispune de o serie de opțiuni pentru conducerea tehnică, patronul Varga având ultima decizie: Daniel Pancu (fost selecționer român U21), Cosmin Contra (liber de contract), Cristiano Bergodi și Andrea Mandorlini.
CFR Cluj, într-o situație dificilă! Rus și Hoban preiau, cel puțin temporar, conducerea echipei, în locul lui Dan Petrescu
Surse apropiate echipei confirmă faptul că cei doi vor conduce echipa și la returul cu Hacken, meci care pare acum doar o formalitate.
Ovidiu Hoban. FOTO: Imago Images
Hoban a mai îndeplinit funcția de antrenor interimar al CFR-ului după plecarea lui Adrian Mutu, în aprilie 2024, la scurt timp după o înfrângere categorică cu Corvinul Hunedoara (0-4).
În mandatul său, Dan Petrescu a antrenat CFR-ul de 68 de ori, înregistrând 32 de victorii, 23 de egaluri și 13 înfrângeri.
Laurențiu Rus, secundul de la CFR Cluj. FOTO: Imago Images
A ajuns la CFR Cluj în aprilie 2024, începându-și al patrulea mandat la ardeleni. Alături de CFR, a câștigat 5 titluri și o Cupa. Este cel mai titrat antrenor din istoria clubului.
Îmi doream să demisionez după meciul retur, însă m-am decis să o fac acum. Mă simt vinovat pentru acest rezultat. Ca antrenor, trebuie să-mi asum responsabilitatea acestui eșec.
În cei 25 de ani de carieră, echipele mele nu au primit niciodată 7 goluri. Nici măcar 5! Azi a fost o zi dezastruoasă pentru mine și pentru echipă.
Îmi pare rău pentru plecare, am avut ani buni, însă o astfel de înfrângere nu o pot accepta. Este clar că eu sunt responsabil pentru acest rezultat.
– Dan Petrescu, după Hacken – CFR Cluj 7-2
806 meciuria condus Petrescu de pe bancă, cu 393 victorii, 220 remize și 193 înfrângeri.















