Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat sâmbătă, pe Facebook, că a întâmpinat ministrul de stat pentru Afaceri Europene al Germaniei, Gunther Krichbaum.
Întâlnirea a avut loc la Primăria Sectorului 6 și a durat aproximativ 40 de minute.
Discuțiile au vizat rolul primarilor din marile orașe europene, atragerea fondurilor europene și exemple de bune practici implementate la nivel local.
De asemenea, au fost abordate teme precum războiul hibrid purtat de Rusia împotriva democrațiilor europene și creșterea curentelor extremiste.
„Primarii marilor capitale trebuie să fie nu doar buni administratori, ci și diplomați, figuri reprezentative și interlocutori legitimi pentru alți primari de capitale”, a afirmat Ciucu.
Vizita oficialului german în România are loc după participarea la Forumul de Pace de la Paris, unde a fost lansată inițiativa „StrongerTogether”, un proiect european de consultare publică privind securitatea și reziliența, realizat în colaborare cu ministerele de externe din Franța, Germania, Polonia și think-tank-ul GLOBSEC.















