Articol de Mihai Șovei – Publicat luni, 17 noiembrie 2025, 14:18 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2025 14:22
Unirea Dej a anunțat luni dimineață, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare, despărțirea de antrenorul Adrian Falub (54 de ani). Acesta trebuia să conducă echipa până la poziția a 5-a până la sfârșitul lunii decembrie, însă obiectivul nu mai poate fi atins din motive matematice.
Venit pe banca tehnică a echipei din Dej în 2024, tehnicianul pleacă în urma rezultatelor slabe. Bilantul său în acest sezon include 2 victorii, 1 egal și 11 înfrângeri.
Falub nu și-a atins ținta propusă
Sub conducerea lui Adrian Falub, Unirea Dej nu a obținut rezultate satisfăcătoare. Echipa se află în liga a 3-a, seria 8, ocupând poziția a 10-a din cele 12 formații înscrise.
Deși contractul era valabil până la finalul sezonului, Falub a condiționat continuarea colaborării de plasarea echipei pe locul 5 până la sfârșitul lunii decembrie. În mod matematic, această țintă nu a mai fost atinsă după ultimul meci, pierdut cu Sănătatea Cluj, scor 0-5, pe teren propriu, vinerea trecută.
Clubul a anunțat în mod oficial, printr-un comunicat, despărțirea de tehnician.
Antrenorul principal Adrian Falub și FC Unirea Dej au ajuns la o înțelegere pentru încetarea colaborării pe cale amiabilă.
Mulțumim pentru angajament, seriozitate și profesionalism și îi dorim succes în continuare în carieră!
– comunicat oficial al Unirea Dej
Adrian Falub, despărțire de Unirea Dej / sursă foto: Facebook FC Unirea Dej
Falub se desprinde de echipa din Dej cu un bilanț remarcabil: 2 victorii, 1 egal și 11 înfrângeri în toate competițiile din acest sezon.
-
Adrian Falub a evoluat pentru echipe precum Unirea Dej, Universitatea Cluj, Gloria Bistrița și FC Național.
-
De asemenea, Adrian Falub a antrenat la formații precum Universitatea Cluj, Sportul Studențesc, Unirea Alba Iulia, ASA Târgu Mureș, Poli Iași, UTA Arad și Concordia Chiajna.
În anul 2023, Unirea Dej a fost aproape de promovarea în Superligă, însă din acel moment situația echipei s-a deteriorat. Echipa a retrogradat din liga a 2-a și acum activează în al treilea eșalon al fotbalului românesc.
clasament Liga 3, Seria 8 / foto: flashscore















