
„Planul de ajustare bugetară pentru 2025-2026 poate preveni degradarea ratingului României. Nu există alternativă la o ajustare semnificativă. Evaluarea eficienței măsurilor propuse este dificilă, având în vedere implicațiile distribuționale (inclusiv echitatea) și efectele secundare.”, a declarat Consiliul Fiscal, condus de Daniel Dăianu, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, o „ajustare bugetară, ce presupune o reducere a cheltuielilor interne (care afectează veniturile individuale și ale companiilor), este prețul necesar pentru a asigura sustenabilitatea datoriei publice și pentru a evita o ajustare și mai drastică.”
Astfel, pachetul substanțial de măsuri fiscale va contribui la reducerea dezechilibrului extern.
„Analiza executării bugetului în primele 5 luni ale anului 2025 riscă să înrăutățească evaluarea CF de la momentul adoptării proiectului de buget, care anticipa un deficit cash de aproximativ 7,7% din PIB. În absența unor măsuri de ajustare a deficitului bugetar, dinamica principalelor venituri și cheltuieli în prima parte a anului 2025 sugerează un deficit bugetar cash de peste 8,5% din PIB, apreciază sursa citată.”
De asemenea, Consiliul mai consideră că „adoptarea unui pachet consistent de măsuri pentru ajustarea dezechilibrului bugetar este o prioritate absolută. Fără un plan credibil și ferm, riscul de a bloca accesul la finanțare devine iminent.”
Pachetul de măsuri fiscale, aprobat de Guvern în Parlament, poate fi consultat aici.














