
O mamă cu bebeluşul ei – Fotografie ilustrativă
Doi părinți au fost acuzați după ce au adus un bebeluş de patru luni la un spital din Franţa, unde micuțul a fost depistat pozitiv la cocaină, anunță surse media.
Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la un spital din Béziers. Potrivit surselor citate, bebeluşul prezenta şi leziuni care necesită evaluare medicală.
În timpul consultării medicale, tatăl a părăsit spitalul cu bebeluşul, dar ulterior a fost readus și examinat. Analizele toxicologice au evidenţiat prezenţa cocainei în organismul copilului, însă nu se cunosc circumstanţele ingerării.
Părinţii, cunoscuţi cu probleme de dependenţă, au fost reţinuţi vineri. Ambii au fost acuzaţi de infracţiuni. Tatăl a fost plasat în arest preventiv, iar mama sub control judiciar, având interdicţia de a-şi vedea copilul. Băieţelul a fost încredinţat unui serviciu specializat pentru protecţia copiilor.
Autoritățile au demarat o anchetă judiciară pentru a stabili dacă expunerea bebeluşului la cocaină a fost accidentală sau a rezultat din neglijenţă gravă sau violenţă.














