Entuziasmul momentului a fost împărtășit chiar din aeroport, în miezul nopții. La ora două dimineața, înainte de imbarcare, Cornelia și Lupu Rednic au transmis un mesaj plin de emoție: „Daaa, ora două dimineața, iar noi plecăm! Doamne-ajută să avem o săptămână minunată! 🙏🏻❤️”.
Călătoria Corneliei și a lui Lupu Rednic
După sosire, Cornelia Rednic a anunțat că au ajuns cu bine la Ierusalim, în Israel, exprimându-și recunoștința pentru experiența specială: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vă trimitem gândul nostru bun din Israel! Suntem un grup mic și foarte frumos! Toți avem inimile pline de recunoștință și bucurie pentru că am reușit să pășim pe acest pământ sfânt! 🙏🏻❤️”.
Pe parcursul pelerinajului, Cornelia și Lupu Rednic au vizitat și Mormântul Sfânt, unul dintre cele mai semnificative locuri de pelerinaj pentru credincioși. S-au fotografiat, evident emoționați, într-un decor solemn și impresionant. În imaginile realizate la fața locului, cei doi apar în interiorul lăcașului sacru, înconjurați de ornamente aurii, lumânări și simboluri religioase. Cornelia poartă o ținută sobru, închisă la culoare, corespunzătoare momentului, iar Lupu îi este aproape, amândoi având o expresie calmă și profundă, ce reflectă respectul și emoția trăite în acel loc sacru.
Ulterior, artista a transmis un alt mesaj, plin de reculegere și recunoștință: „Doamne, îți mulțumesc! 🤍🙏🏻 Am știut că voi mai reveni și iată, am ajuns din nou aici, atunci când a fost momentul potrivit! Mulțumesc! 🤍🙏🏻”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Călătoria Corneliei și a lui Lupu Rednic în Țara Sfântă pare să fi fost mai mult decât o simplă excursie în străinătate, ci o experiență spirituală profundă, trăită cu credință, recunoștință și entuziasm, pe care au ales să o împărtășească fanilor lor.
Au 33 de ani de căsnicie
Cornelia și Lupu Rednic formează unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea showbiz-ului, fiind împreună de 33 de ani. Într-un interviu recent, au explicat cum au reușit să mențină o relație durabilă atât de mult timp.
„Pentru a fi împreună, este esențial ca soții să se placă reciproc. Totul pornește de la iubire și respect. La fel de imporantă este și toleranța, fiindcă suntem diferiți. În plus, pentru a avea un scop comun, trebuie să tragem în aceeași direcție, după cum se zice în popor. Dacă unul vrea ceva, iar celălalt altceva, nu e bine.”
„Eu și Lupu ne-am căsătorit de foarte tineri, din dragoste. Dar începutul nu a fost ușor, pentru că părinții ne-au ajutat cu strictul necesar. Au fost ani grei din cauza lipsei de bani, în special în perioada șomajului.”
„Sincer, nu am simțit vreodată că sunt nefericită din cauza lipsurilor. Chiar dacă nu aveam pantofi scumpi, haine multe sau mașini, ne simțeam bine. Lipsa banilor ne-a motivat să fim mai hotărâți și să ne străduim să reușim în viață.”
„Soțul meu era mult mai matur și m-a încurajat să urmezăm drumul cântecului popular autentic, să reprezentăm cu mândrie Maramureșul nostru iubitor”, a declarat Cornelia Rednic pentru publicație.















