Viața personală a artistului CRBL este marcată de o perioadă complexă, caracterizată de dorința de a fi un tată implicat, o relație amoroasă intensă și dificultăți logistice care îl țin departe de fiica sa.
Artistul a vorbit deschis într-un podcast, despre provocările legate de vizitarea fiicei sale, Alessia, în vârstă de 15 ani, care studiază în prezent în Republica Moldova.
„Este aproape imposibil pentru mine să mă deplasez. Dorința mea este să o văd cât mai des și să vorbim despre școală, prieteni, evenimentele de la vârsta ei. Însă este foarte dificil. Drumul către Chișinău presupune o călătorie de o zi, cazare și un alt drum de întoarcere. Adică, două zile și două nopți. Un weekend, practic. În timpul săptămânii nu e posibil, sau, eventual, doar după orele de școală. I-am fost recunoscător de fiecare dată când au venit în vizită. M-am bucurat și de vizitele la părinții mei, dar este complex. Este complex pentru toți, pentru noi trei. Soluțiile sunt dificile, dar trebuie gestionate.”, a declarat CRBL.
Cu toate acestea, el încearcă să mențină o legătură afectivă cu adolescenta, observând maturitatea ei în urma separării părinților.
„Trebuie să gestionez această situație, pentru că vorbim de realități diferite”, a adăugat el.
Fiica lui CRBL nu a cunoscut-o pe Olga Guțanu
În paralel, CRBL are o relație cu Olga Guțanu, un model din Moldova, care are 23 de ani mai puțin decât el. Diferența de vârstă, dar mai ales faptul că Alessia nu a întâlnit-o încă pe noua parteneră, complică și mai mult lucrurile. Artistul declară că nu presează pentru o întâlnire între cele două și așteaptă ca timpul să decidă momentul potrivit.
„Nu s-au întâlnit, și timpul va dirija lucrurile. Nu există presiune din partea nimănui, inclusiv a Alessiei. Nu vreau să grăbesc întâlnirea lor. Cred că va veni de la sine”.















