
Cseke Attila. Credit: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat marți, la Antena 3 CNN, că nu vor avea loc creșteri de taxe în acest an și în anul viitor. Oficialul UDMR a subliniat că niciun partid din Coaliția de guvernare nu își asumă în prezent o altă majorare fiscală, după măsurile de austeritate implementate în 2025.
„Nu există niciun pericol de majorare suplimentară a taxelor. Sunt convins că niciun partid din Coaliție nu intenționează să aplice alte creșteri de taxe și impozite în România. Acest lucru pare foarte clar. Din mesajele transmise, inclusiv în cadrul Coaliției, s-a încheiat cu creșterile din acest an. Nici anul acesta, nici anul viitor, nu vor avea loc alte majorări”, a declarat Cseke Attila în cadrul emisiunii „România 360”.
Cseke Attila a menționat că acum Guvernul Bolojan trebuie să se concentreze asupra reducerii cheltuielilor statului, fiind următoarele măsuri în plan.
UDMR solicită reevaluarea impozitelor locale
UDMR a cerut marți coaliției să reexamineze decizia de a crește taxele și impozitele locale adoptate în acest an.
„UDMR inițiază revizuirea impozitelor locale. Nemulțumirea și frustrările cetățenilor sunt pe deplin justificate. În ultimele săptămâni, am ascultat cu atenție nemulțumirile. Am fost prezenți la proteste, am organizat audiențe și dorim să sprijinim cu toate resursele noastre”, se arată într-un comunicat al UDMR.














