
Articol de Cezar Titor – Publicat luni, 01 septembrie 2025, 12:01 / Actualizat luni, 01 septembrie 2025, 12:01
Csikszereda – Oțelul Galați, ultima partidă a etapei #7 din Superligă, se dispută astăzi, de la ora 18:30. Confruntarea de la Miercurea Ciuc va fi transmisă liveTEXT de GSP și de PrimaSport 1 și DigiSport 1.
Formația gălățeană a început sezonul cu rezultate variabile, dar vine după o victorie importantă, 4-1 cu CFR Cluj pe propriul teren. Pe de altă parte, ciucanii se străduiesc să obțină prima victorie în campionatul de elită și să scape de statutul de coada clasamentului, obiectiv posibil cu cel puțin o remiză astăzi.
Live, de la 18:30 » Csikszereda – Oțelul Galați
-
Aici găsiți detalii și statistici despre meci.
Csikszereda – Oțelul, probabilele echipe:
Csikszereda (4-2-3-1): Pap – Gal-Andrezly, Hegedus, Palmes, Ferenczi – Paszka, Szilágyi – Anderson, Bodo, Szaabo – Dolny
Antrenor: Robert Ilyeș
Oțelul Galați (4-3-3): I. Popescu – Zhelev, Lopes, Murria, Kazu – Lameira, Zivulic, Paulo – Andrezinho, Patrick, Bană
Antrenor: Laszlo Balint
Arbitru: George Căman
Asistenți: Vasile Marinescu și Ionuț Bobe
Arbitru VAR: Sorin Costreie
Asistent VAR: Claudiu Marcu
Rezervă: Iuliana Demetrescu
Observator: Irina Mîrț
Este esențial să reușim să jucăm la același nivel și în deplasări, mai ales într-un meci greu. Ne așteaptă o deplasare dificilă, o provocare împotriva unui adversar care, cu siguranță, va aborda jocul foarte bine pregătit.
Din acest punct de vedere, aș dori să fim și noi cu o mentalitate foarte bună, disciplinați, la fel cum am fost cu CFR.
– Laszlo Balint, antrenor Oțelul Galați
Informații esențiale, furnizate de statisticianul GSP Liviu Manolache:
-
4 august 2025, Unirea Slobozia-Oțelul 0-0 a fost singura remiză a gălățenilor în ultimele 17 deplasări din Superligă, celelalte fiind șase victorii și 10 înfrângeri.
-
Csikszereda a deschis tabela în două din cele trei partide de acasă, profitând întotdeauna de un autogol (M. Sivis – Dinamo; N. Stevanovic – U Craiova).
-
Toate cele nouă goluri înscrise de gălățeni au provenit din acțiune.
-
10 dintre cele 18 goluri primite de echipa din Miercurea Ciuc au fost primite în prima repriză.
-
Cele două formații s-au confruntat ultima dată în meci oficial pe 30 octombrie 2024, în Cupa României, când ciucanii au câștigat pe teren propriu cu 2-1 (J. Dolny, S. Jebari / R. Tănasă).
-
22 dintre cei 25 de jucători ai ciucanilor au debutat în Superligă în actualul campionat.
-
Cu două goluri marcate și două assist-uri, Daniel Ștefan Bană este fotbalistul eligibil U 21 cu performanțele ofensive cele mai bune în primele șapte etape.














