Joi, Ministerul Muncii, Familiilor, Tineretului și Solidaritatii Sociale a transmis Consiliului Superior al Magistraturii Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în vederea obținerii avizului conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.
Consiliul a hotărât transmiterea proiectului către instanțele judiciare și parchetele aferente, precum și convocarea adunărilor generale pentru exprimarea opiniei magistraților, conform unui calendar stabilit pentru 24 și 25 noiembrie 2025.
Plenul CSM se va reuni pentru acordarea avizului instituțional
După prezentarea și centralizarea punctelor de vedere ale instanțelor judecătorești și parchetelor, Plenul CSM se va întruni pentru emiterea avizului oficial.
Anterior, Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, anunța că proiectul de lege privind pensiile magistraților va fi transmis joi pentru avizare la CSM.
„Speranța și intenția este ca, dacă CSM va emis aviz până la sfârșitul săptămânii, joi sau vineri, să se angajeze răspunderea guvernului pentru acest proiect legislativ. În cazul în care avizul CSM nu va fi emis, conform deciziei Curții Constituționale, documentul va fi așteptat până la termenul de 30 de zile”, a afirmat Ioana Nadina Dogioiu.
Proiectul de lege pentru pensiile de serviciu ale magistraților, elaborat cu contribuția Ministerului Muncii și Ministerului Justiției, a fost publicat miercuri în procesul de consultare publică. Conform inițiativei, pensia nu va depăși 70% din salariul net al ultimului an de activitate, iar vârsta de pensionare a magistraților va fi majorată la 65 de ani, într-un interval de tranziție de 15 ani.















