Prin urmare, nu există nicio alternativă viabilă pentru asigurarea păcii și a unei prosperități relative în Europa decât stabilirea unui obiectiv strategic: confruntarea egală cu mașinăria militară rusească, estimată la un trilion de dolari. În prezent, această confruntare este realizabilă. În cel mult 18 luni, însă, nu va mai fi posibilă sau eficientă.
Conflictul ruso-ucrainean nu evoluează în avantajul Ucrainei. Forțele Federației Ruse se apropie de ocuparea Pokrovsk, ceea ce ar elimina un important centru logistic militar din Donbas și ar duce la capturarea unui alt oraș – fortăreață. Astfel, au rămas doar trei astfel de orașe: Kostiantinivka, Sloviansk și Kramatorsk, iar Ucraina controlează în prezent circa 20% din teritoriul Donbasului.
Această zonă nu este doar cel mai important centru de resurse naturale și industrie pentru Ucraina, ci și o regiune cu importanță strategică esențială pentru stat. Din Donbas, trupele ruse pot cuceri ușor alte localități din restul teritoriului ucrainean, mai puțin fortificate și mai expuse din punct de vedere geografic.
Pentru a menține pozițiile actuale, Ucraina a depus eforturi umane și financiare considerabile în ultimele luni. În 2025, costurile totale pentru război ale Ucrainei sunt estimate între 100 și 110 miliarde de dolari, aproape jumătate din Produsul Intern Brut al țării. La aceste sume se adaugă 250 de miliarde de dolari primiți sub formă de împrumuturi sau echipamente militare. În special partea de împrumuturi a crescut semnificativ după ce SUA, odată cu asumarea conducerii de către Donald Trump, au întrerupt orice asistență militară directă și au oferit suport doar prin împrumuturi. Datoria publică a Ucrainei a ajuns aproape de 20% din PIB, iar raportul datorie-PIB s-a dublat comparativ cu începutul conflictului.
Sprijinul constant vine în principal din Europa
Singura sursă stabilă de ajutor pentru Ucraina provine din partea aliaților europeni, care au asigurat până acum aproximativ 173,5 miliarde de euro, din care 63,2 miliarde euro pentru echipamente militare. Institutul Kiell estimează că până în iunie 2025, sprijinul european total pentru Ucraina va ajunge la 138 miliarde de euro, acoperind ajutor militar, umanitar și financiar. Pentru anul 2026, se prognozează că aceste contribuții vor fi între 30 și 40 miliarde de euro.
Deși aceste sume pot părea semnificative, ele sunt în realitate insuficiente pentru a susține efortul de război al Ucrainei și preveni colapsul economic al țării.
O soluție de finanțare ar putea fi utilizarea fondurilor blocate ale Federației Ruse în băncile europene, administrate în principal de Euroclear în Belgia, în valoare de 195 de miliarde de euro. Liderii europeni nu au reușit încă să cadă de acord asupra modalităților de alocare a acestor fonduri pentru Ucraina. Belgia solicită garanții ca, în eventualitatea unui atac împotriva sa de către Federația Rusă, cheltuielile să fie suportate în mod egal de toate statele membre ale UE. Momentan, alte state membre nu acceptă această solidaritate. Activele rusești rămân blocate, iar dobânzile generate de acestea nu sunt devolvate integral Ucrainei. În 2024, dobânzile transferate au fost de 1,55 miliarde euro, în timp ce totalul dobânzilor din activele blocate a fost de 6,9 miliarde euro, reprezentând 22,4% din total pentru anul precedent.
Se estimează că, dacă toate activele administrate de Euroclear ar fi transferate Ucrainei, ar fi necesari încă 230 de miliarde de dolari pentru continuarea efortului de război în 2026. Deocamdată, lipsesc soluțiile clare pentru această finanțare, iar fundamentarea acordului european rămâne incertă.
Cât ar fi necesar pentru menținerea efortului de război
Un studiu realizat recent de The Economist indică faptul că Ucraina are nevoie de aproximativ 390 miliarde de dolari pentru a acoperi deficitul și a continua conflictul. Aceasta presupune ca fiecare stat NATO să contribuie anual cu proporții între 0,2% și 0,4% din PIB-ul său.
Deși aceste cifre pot părea mari, raportate la PIB-ul statelor membre, suma nu este de natură să pună în pericol alte angajamente financiare. Acest nivel de sprijin necesită un consens politic pentru a ajuta Ucraina să nu piardă războiul, și pentru a accepta că, în cazul unei decizii favorabile Rusiei în procesele legale privind activele înghețate, costurile vor fi suportate echitabil de toate statele UE.
Nici în România nu s-a inițiat încă o astfel de discuție. Se analizează oportunitatea alocării a 0,2% din PIB pentru Ucraina? La ce nivel de sprijin suntem dispuși să asistăm și în cazul confiscării activelor Rusiei în viitor?
Contribuția României
Conform datelor Consiliului Fiscal, România a alocat până acum 1,5 miliarde de euro pentru Ucraina în patru ani, echivalent cu 0,2% din PIB-ul preanului 2021. Dacă împărțim această sumă la cele patru ani, rezultă un sprijin anual de aproximativ 0,005% din PIB, raportat la un PIB cu circa 11% mai mic decât în prezent, indicând un sprijin marginal în contextul totalului de asistență acordat.
O măsură din ce în ce mai discutată la nivel european este emiterea unui împrumut pe piețele internaționale, garantat de Banca Centrală Europeană. În ultimii ani, s-au emisi însă obligațiuni în acest scop: pentru pandemie și pentru achiziția de echipamente militare. Împrumuturile succesive au crescut deficitul bugetar al statelor membre, unele dintre ele, precum România și Franța, ajungând la niveluri nesustenabile, iar guvernele fiind nevoite să implementeze măsuri de austeritate, în condițiile în care prețurile energiei au crescut semnificativ. Un nou împrumut pentru sprijinul Ucrainei riscă să pună și mai multă presiune pe finanțele naționale.
Independența energetică, resursele financiare pentru înarmare și sprijin pentru Ucraina sunt obiective esențiale, dar depind de resursele financiare pe care statele europene nu le dispun în momentul actual. Soluția rămâne împrumutul internațional, chiar dacă acest lucru poate accentua deficitele bugetare și poate alimenta discursurile populiste care promovează evitarea măsurilor de austeritate.
De ce merită acest efort
Este justificat să se suporte această greutate? În mod categoric, da, însă este esențial să se argumenteze această nevoie.
Presupunând că nu se vor întreprinde aceste măsuri, Rusia ar cuceri întregul Donbas în maximum 18 luni, ceea ce ar însemna un pas decisiv spre capitularea Ucrainei. O astfel de victorie înseamnă un cazier de necontestat pentru agresiunea rusă împotriva altor state europene.
Soluția este dificilă, dar alternativele sunt mai rele: o Rusie învingătoare în Ucraina va amenința întreaga Europă. Este adevărat că, deși Rusia pare slăbită temporar, o strângere de rânduri și sprijin larg pentru Ucraina pot schimba cursul războiului.
Unii pot argumenta că, în realitate, Federația Rusă este atacată de eforturile ucrainene asupra infrastructurii energetice și de sancțiunile occidentale, iar armata rusă devine tot mai decimată. Mulți consideră că Vladimir Putin vrea să continue războiul din rațiuni de imagine, chiar dacă resursele se epuizează.
Este această impresie corectă?
Între 2022 și 2025, Rusia a cheltuit peste 500 de miliarde de dolari pentru război, dublu față de sumele alocate de NATO pentru Ucraina. În 2025, această cheltuială a fost de 94 miliarde de dolari, valoare record față de anii anteriori.
Europa nu dispune de un sistem centralizat de management al fondurilor pentru Ucraina. Norvegia a anunțat un sprijin de 8,5 miliarde de dolari, iar Suedia de 3,8 miliarde în 2026, însă aceste contribuții diferă prin proceduri și sisteme de achiziții. Sistemul european de achiziții militare necesită încă armonizare, ceea ce face dificilă o coordonare eficientă a aprovizionării.
Pe de altă parte, Federația Rusă utilizează un sistem unitar de achiziții, ce poate fi mai rapid și mai eficient, dar supus corupției și ineficienței. În Ucraina, echipamentele provin din surse diferite, uneori incompatibile, ceea ce afectează performanța militară.
Din fondurile destinate conflictului, Rusia a utilizat aproximativ jumătate, adică 250 miliarde de dolari, pentru modernizarea capacităților de producție. Industria chimică a primit între 30 și 40% din această sumă, iar companii precum UralChem, Kazanorgsintez, EuroChem, UGMK, Lukoil și Evraz contribuie cu peste 75% din producția de muniție, estimată la 3 milioane de obuze anual. În condițiile acestui efort de război, sancțiunile împotriva Lukoil au intervenit târziu.
China nu exportă în mod semnificativ către Europa anumite componente esențiale, cum ar fi nitroceluloza, folosită în muniție, ceea ce limitează aprovizionarea militară a Rusiei. Ca rezultat, Rusia produce în jur de 3 milioane de obuze pe an, în timp ce Europa poate livra doar între 400.000 și 600.000, fiind dependentă de propriile capacități tehnologice.
Industria rusă de drone, estimată la peste 900 de companii și peste 300.000 de angajați, produce drone pe fibră optică, imposibil de detectat. Ucraina abia a început să producă astfel de drone, dar are un potențial considerabil. În ceea ce privește tehnologia, Ucraina are avantaj, dar lipsesc resursele necesare pentru producție în cantități mari, situatie care impactează frontul.
Contribuțiile investiționale ale Rusiei în industrie și cercetare depășesc 300 de miliarde de dolari, din care principalele sectoare sunt materiile prime și cercetarea militară.
Costul libertății în armament
Pentru a menține echilibrul pe câmpul de luptă, țările europene trebuie să producă și să livreze Ucrainei cel puțin similar cu volumele rusești: circa 60.000 de drone, 1.500 de tancuri, 3.000 de vehicule blindate și 3.000 de rachete cu rază lungă de acțiune.
Este o cerere mare sau redusă? Depinde de perspectiva de evaluare. Acesta este, însă, prețul libertății – efortul necesar pentru a ține în frâu mașinăria militară a Rusiei.
Pe măsură ce Rusia își întărește capabilitățile militare, iar China furnizează echipamente, statele europene se confruntă cu blocaje în utilizarea activelor rusești înghețate, resurse care nu acoperă nici măcar jumătate din nevoile Ucrainei. Sancțiunile occidentale împotriva companiilor chineze, precum Lukoil sau Rosneft, sunt încă simbolice iar colaborarea militară ruso-chineză continuă, fără restricții reale.
Dacă paradigma europeană de sprijin pentru Ucraina nu se va schimba, riscul este ca, în 18 luni, Rusia să cucerească întregul Donbas. În cazul unui succes, Putin ar putea începe negocieri „de pace”, dar acestea ar fi în defavoarea Ucrainei. O înfrângere completă ar însemna o amenințare majoră la adresa întregii Europe și ar putea declanșa un nou val de agresiuni.
Poate există percepția că Rusia este slăbită temporar, fiind afectată de sancțiuni și de pierderile militare, însă această idee trebuie argumentată riguros. În perioada 2022-2025, Rusia a cheltuit peste 500 de miliarde de dolari pentru război, în timp ce NATO a alocat pentru Ucraina suma de peste dublu. În 2025, cheltuielile ruse s-au ridicat la 94 miliarde de dolari, înregistrând un record.
Europa nu dispune de un sistem centralizat pentru gestionarea fondurilor destinate Ucrainei, iar procesele de achiziție militare sunt nealiniate și ineficiente, ceea ce limitează rapiditatea și calitatea aprovizionării. În timp ce anumite țări, precum Norvegia și Suedia, contribuie cu sume semnificative, acestea diferă în modalitatea de achiziție și sistem de achiziții, ceea ce complică coordonarea europeană.