
Europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul grupului S&D din cadrul comisiei ITRE și liderul delegației PSD din PE, a considerat, la finalul dezbaterii de la Summitul European al Industriei, că România a devenit vizibilă în peisajul european al industriei și energiei. Discuțiile au evidențiat existența multor experți români cu un înalt nivel de competență.
Discuțiile au fost axate pe strategii pentru dezvoltarea unei industrii competitive în România.
„România este acum prezentă pe harta europeană. Astăzi, reprezentanții Comisiei Europene, împreună cu reprezentanții industriei românești, ai sectorului energetic și ai marilor actori europeni din industrie și energie, s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre cum să construim o industrie competitivă în România și în Uniunea Europeană. Obiectivul este acela de a avea prețuri la energie accesibile la nivelul european.”, a declarat Dan Nica.
La dezbateri au participat reprezentanți ai marilor companii românești din industrie și energie
Alături de europarlamentari și oficiali ai Parlamentului European, printre care eurodeputatul bulgar Tsvetelina Penkova, vicepreședintele comisiei ITRE, dr. Christian Ehler, coordonatorul eurodeputaților EPP din Comisia ITRE, reprezentanți ai Comisiei Europene – Mechthild Worsdorfer, director general adjunct DG Ener (Directoratul general pentru Energie), Ralph Schimitt-Nilson, din cadrul DG Grow (Directoratul General pentru piață internă, industrie, antreprenoriat) și Laura Rinaldi (SG Reform) -, la dezbateri au participat și reprezentanți ai celor mai mari companii românești din industrie și energie.
„Participarea a fost extrem de apreciată la Bruxelles. Mulți nu știau că România are atât de mulți experți bine pregătiți și competenți. De asemenea, a fost discutată situația actuală și căutările de soluții pentru a depăși problemele economice și sociale”, a remarcat Dan Nica.
Parteneri la Summitul European al Industriei au fost: Grampet Group, Philip Morris România, Alro, Profi, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, Avimi, Oscar Downstream, One Properties, Carmistin The Food Company, Maristar, Trace, Erbașu Construcții, Electrica, PPC, Evryo, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Adrem, Hidroelectrica.














