Fermier vietnamez extermină rozătoare pe teren agricol, Foto: HOANG DINH NAM/ AFP/ Profimedia
Într-un birou iluminat de monitoare din centrul Americii, un investitor analizează dincolo de frontiere și observă o realitate ce contrazice logica pieței libere. „Sunt mai harnici decât angajații noștri”, afirmă el, referindu-se la imigranți din echipa sa și la ingineri care programează de la distanță din capitalele uitate ale lumii. „Sunt mai competenți, mai dornici de succes și mai recunoscători decât colegii lor născuți în SUA”
Această observație ascunde un paradox dureros: dacă aceste persoane dețin un „capital uman” atât de dinamic, de ce țările lor de origine rămân în urmă în dezvoltare? De ce ambiția de a construi zgârie-nori în New York nu reușește să ridice asfaltul în Lagos sau să stabilizeze moneda în Buenos Aires? Aceasta a fost întrebarea unui cititor al Fundației pentru Educație Economică, la care economistul Peter Jacobsen a oferit un răspuns.
Răspunsul nu se află în forța musculară sau în inteligența oamenilor, ci în alte motive.
Iluzia soluțiilor de succes
De-a lungul deceniilor, economiștii au încercat să „repare” sărăcia globală utilizând experimente și statistici. Bill Easterly, în lucrarea concept crucială The Elusive Quest for Growth, descrie acest efort ca pe o urmă de fantome. Occidentul a oferit rețete gata, crezând că dezvoltarea este un set de instrucțiuni simple de asamblat oriunde.
1. Mitul cimentului și oțelului La mijlocul secolului XX, lumea privea cu admirație pripită spre Uniunea Sovietică. Planificatorii considerau că investițiile masive în industrie sunt soluția magică. Însă, după cum menționează Murray Rothbard, producția făcută doar de dragul de a produce reprezintă o risipă uriașă. S-au ridicat fabrici ce produceau bunuri nevândute, rezultatul fiind ruine industriale și cifre false, de unde au rezultat clădiri goale și uzine abandonate.
2. Iluzia diplomei Ulterior, a apărut perioada educației. „Educați-i și prosperitatea va urma”, susțineau experții. Însă statisticile au indicat contrariul: pe măsură ce nivelul de alfabetizare a crescut în țările mai sărace, creșterea economică s-a stagnat sau chiar a scăzut. Educația fără o economie capabilă să valorifice talentele devine, din păcate, un permis de emigrare. Fără un mediu economic care să susțină inovatorii, un titlu de master în inginerie devine doar o călătorie spre un loc de muncă în străinătate.
3. Învinovățirea populației Cea mai pesimistă teorie neo-malthusiană afirma: „Numărul populației este prea mare”. Săracii erau acuzați de propria sărăcie pentru că se înmulțeau. Însă economiști precum Julian Simon au contrazis această idee, amintindu-ne că omul nu reprezintă doar o gură de hrană, ci și o minte capabilă de inovație. Resursa supremă o reprezintă oamenii, nu povara lor.
Alte explicații posibile
Există și alte interpretări, parțial abordate de economiști. Una ar fi poziția geografică. Evident, resursele, clima și particularitățile fiecărei țări influențează dezvoltarea economică, însă există exemple care pun sub semnul întrebării această ipoteză.
De exemplu, Statele Unite sunt bogate în resurse naturale, iar cetățenii lor sunt avuți. Hong Kong, în schimb, dispune de resurse naturale minime, dar are un nivel ridicat de prosperitate. La polul opus, unele țări bogate în resurse naturale sunt sărace, în timp ce altele cu puține resurse au un nivel înalt de trai.
Așadar, geografia nu pare să fie explicația principală pentru avuția unei națiuni.
Cel mai pertinent răspuns
Dacă aceste explicații sunt incomplete sau greșite, care ar fi soluția adevărată? Să recurgem la principiile lui Adam Smith: De ce devin țările prosper prin dezvoltare?
„Este nevoie de reguli simple și o administrare echitabilă a justiției; toate celelalte aspecte vin în mod natural din aceste condiții.”
Smith argumentează că principala cauză a progresului economic o constituie instituțiile naționale. Cu alte cuvinte, normele care reglementează activitatea economică și respectul pentru lege sunt fundamentale pentru creștere. Lipsa acestor reguli și a unei justiții funcționale nu permite dezvoltarea, iar cei mai inteligenți și ambițioși vor migra spre alte țări, lăsând în urmă națiuni populate de oameni valoroși, dar lipsite de speranță în viitor.