
Conferință de presă cu privire la o actualizare ORF despre cea de-a 70-a ediție a Concursului Eurovision din Viena, programată pentru perioada 12-16 mai 2026. FOTO: Isabelle Ouvrard / imago stock and people / Profimedia
Israelul va avea posibilitatea, dacă își dorește, să participe la ediția din 2026 a concursului Eurovision, care va avea loc la Viena, a anunțat joi Uniunea Europeană de Radiodifuziune (European Broadcasting Union – EBU) la finalul unei întâlniri organizate la Geneva.
Decizia a fost urmată rapid de declarații privind boicotarea evenimentului de anul viitor de către televiziunile de stat din Spania, Țările de Jos, Irlanda și Slovenia, conform agențiilor de știri, citate de Agerpres.
Decizia a fost luată în prima zi a discuțiilor de la Adunarea Generală a EBU de la Geneva, în urma unui scrutin secret.
„Membrii EBU (…) au susținut câteva modificări specifice ale regulamentului celebrului concurs televizat, pentru a spori „încrederea, transparența și imparțialitatea evenimentului”, făcând ca toți membrii care doresc să participe să fie „eligibili”, cu condiția să accepte „să respecte noile reguli”, a precizat organizația într-un comunicat.
„O majoritate largă a membrilor a convenit că nu este nevoie de un nou scrutin pentru participarea Israelului” și că ediția din 2026 „trebuie să se desfășoare conform planului”, au adăugat reprezentanții EBU.
Alte țări analizează posibilitatea de a boicota ediția 2026
Imediat după acest anunț, posturile de televiziune din Spania, Țările de Jos, Irlanda și Slovenia au declarat că nu vor lua parte la Eurovision 2026.
„RTVE a anunțat retragerea Spaniei din concursul Eurovision, după voturile de astăzi din cadrul celei de-a 95-a Adunări Generale a EBU de la Geneva, care au decis menținerea participării Israelului”, a transmis postul public de televiziune din Spania, stat care a fost unul dintre cei mai vocali împotriva participării Israelului în acest concurs muzical televizat.
Postul olandez Avrotros a afirmat că „participarea Israelului nu este compatibilă cu valorile sale fundamentale”.
La Dublin, radiodifuzorul public irlandez RTE a explicat că a luat această decizie „datorită pierderilor umane masive din Fâșia Gaza și crizei umanitare continue care pune în pericol viețile multor civili”.
„Mesajul nostru este clar: nu vom fi prezenți la Eurovision dacă Israelul participă. În memoria celor 20.000 de copii uciși în Gaza”, a afirmat Natalija Gorscak, președinta Consiliului de Administrație al Radioteleviziunii publice din Slovenia, RTV Slovenia.
Alte boicoturi pot fi anunțate în următoarele ore. Islanda a exprimat recent amenințarea că nu va trimite reprezentanți la concursul de la Viena din mai 2026, dacă Israelul va fi autorizat să participe.
Belgia, Suedia și Finlanda au indicat, de asemenea, că analizează posibilitatea de a nu participa.
În schimb, Israelul, prin vocea președintelui Isaac Herzog, a salutat anunțul EBU, afirmând că „merită să fie reprezentat pe scenele internaționale”.














