
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a clarificat miercuri la Digi24 situația lacurilor Vidraru și Paltinu, după apariția în mass-media a speculațiilor conform cărora lacurile au fost golite misterios, iar volumul de apă ar fi fost transferat în altă zonă.
Diana Buzoianu a negat aceste afirmații și a explicat motivele pentru reducerea nivelului apei.
Ea a menționat că ambele lacuri trec prin lucrări tehnice esențiale, realizate în colaborare cu Hidroelectrica și Apele Române, toate fiind autorizate oficial și monitorizate cu atenție.
„Cele două intervenții sunt complet separate, fără legătură între ele”, a declarat Buzoianu, precizând că la Vidraru se efectuează o retehnologizare majoră, care presupune eliberarea controlată a apei pentru identificarea și repararea zonelor afectate.
În cazul lacului Paltinu, nivelul apei a fost coborât ca urmare a unei colmatări recent descoperite.
„A fost necesară reducerea nivelului pentru a putea elibera zona respectivă”, a explicat Buzoianu.
Ea a asigurat că aceste intervenții sunt indispensabile pentru ca, în viitor, barajele și acumulările să funcționeze în condiții de siguranță și eficiență, evitând riscuri pentru comunitățile din aval.
Ministra a respins și temerile legate de desfășurarea simultană a lucrărilor la cele două lacuri importante, afirmând că acestea sunt planificate în colaborare cu specialiștii.
„Nu există niciun pericol”, a declarat Buzoianu, menționând că deciziile sunt luate de experți și că autoritățile sunt pe deplin informați.
Referitor la termenul de finalizare, Buzoianu a menționat că nu poate preciza o dată exactă, deoarece durata depinde de rezultatele evaluărilor tehnice și de situațiile apărute pe parcurs.
Conform reprezentantei Ministerului Mediului, la Vidraru procesul implică acumulări și eliberări controlate de apă, în funcție de necesitățile lucrărilor.














