Articol de Maria Olteanu – Publicat sâmbătă, 31 mai 2025, 10:19 / Actualizat sâmbătă, 31 mai 2025, 11:02
Portarul de 19 ani, Codruț Sandu, fost jucător al Rapidului, a fost oficial prezentat de Dinamo. Tânărul sportiv a semnat un acord valabil pe patru sezoane.
În ultimul sezon competițional, fotbalistul a evoluat în Liga 2, la FCU Craiova. Acum, se întoarce în Capitală, unde a ajuns la un acord cu Dinamo, urmând să ocupe postul lăsat vacant de Adnan Golubovic, nemulțumit de statutul de rezervă.
Transferuri
CFR Cluj a anunțat prima achiziție a verii: Dan Petrescu a adus un golgheter important!
Codruț Sandu, noul portar al lui Dinamo
Îmbrăcat în tricoul naționalei României, Codruț Sandu și-a pus semnătura pe contractul cu Dinamo, fiind prezentat public în această dimineață.
În această vară, noul portar, pe care se va baza Zeljko Kopic în stagiunea viitoare, va participa la Campionatul European U19, care va avea loc în țara noastră.
Codruț Sandu s-a alăturat echipei Dinamo! Noul portar al clubului, Codruț Sandu, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani, până la 30.06.2029.
Jucătorul este membru al reprezentativei naționale de fotbal la toate grupele de juniori, de la U16 până la U20. A fost selectat în lot pentru turneul final european U19 din această vară!
În sezonul precedent, a evoluat pe postul de portar pentru FCU Craiova în Liga a II-a, jucând 24 de meciuri.
Succes, Codruț, în tricoul lui Dinamo!
– Comunicat de presă Dinamo
Codruț Sandu / foto: Site-ul oficial Dinamo
Omul cheie al formației, sub comanda lui Adrian Mititelu, a evoluat în 24 de meciuri, primind 28 de goluri și apărând 8 goluri.
A făcut parte din junioratul lui Dinamo, apoi a evoluat în junioratul Stelei București. „Militarii” l-au transferat apoi la Rapid. Giuleștenii l-au împrumutat la LPS HD Clinceni, iar ulterior, la echipa antrenată de Adrian Mititelu.
Codruț Sandu are 1,91 metri înălțime și este cotat de specialiști la o valoare de 200.000 de euro.
Transferul lui Codruț Sandu este al treilea din vară la Dinamo, după cei ai lui Cristian Mihai de la UTA și Luca Bărbulescu, un atacant de 18 ani, crescut la academia Augsburg.















