
Emmanuel Macron, Keir Starmer, Donald Trump și Volodimir Zelenski la Vatican, în 26 aprilie 2025, la înmormântarea Papei Francisc. Fotografie: Handout / AFP / Profimedia
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a recomandat, sâmbătă, să nu se aştepte rezultate concrete în problemele internaţionale controversate, după întâlnirile liderilor mondiali la Roma, cu ocazia înmormântării Papei Francisc, informează EFE, preluată de Agerpres.
Întrebat de jurnalişti despre convorbirile liderilor politici, şeful statului german a declarat: „Este important să ţinem cont că, în primul rând, este vorba despre o înmormântare şi că nu trebuie să avem aşteptări exagerate de la această aşa-zisă diplomaţie funerară”.
„Este firesc ca cei cunoscuţi să se întâlnească şi să aibă discuţii scurte”, a continuat Frank-Walter Steinmeier. „Însă vreau să vă sfătuiesc să nu vă aşteptaţi la o soluţionare majoră a politicii externe în marja ceremoniei funerare”.
Întâlniri multiple pentru şeful statului ucrainean la Roma
În timpul funeraliilor a avut loc o nouă înfățişare între preşedintele SUA și cel al Ucrainei, Donald Trump și Volodimir Zelenski, care au discutat în Bazilica Sfântului Petru timp de 15 minute. Aceşti doi lideri au avut o dispută publică în februarie, în Biroul Oval al Casei Albe.
„Am discutat multe aspecte. Sperăm la rezultate în toate problemele abordate”, a declarat Volodimir Zelenski pe Telegram.
Liderul ucrainean afirmă că el și omologul său american au vorbit, printre altele, despre „protejarea vieţii poporului nostru, o încetare completă și necondiţionată a focului, o pace durabilă și sigură care să împiedice reapariţia războiului”.
„A fost o întâlnire simbolică, cu potenţial istoric, dacă vom obţine rezultate comune. Mulţumim, domnule preşedinte Donald Trump!”, a mai spus Volodimir Zelenski.
După discuţia cu şeful statului ucrainean, liderul american i-a transmis un mesaj omologului său rus, ameninţându-l cu posibile sancţiuni.
„Nu există niciun motiv pentru ca Putin să atace zone civile, oraşe şi sate în ultimele zile. Mă face să mă întreb dacă nu vrea să oprească războiul sau doar vrea să ne inducă în eroare şi dacă trebuie tratat diferit, prin sancţiuni secundare sau bancare? Mor prea mulți oameni!”, a scris Donald Trump pe platforma sa.
În marja funeraliilor, şeful statului ucrainean a mai discutat cu şeful statului francez, Emmanuel Macron, cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi cu preşedinta Comisiei Europene.
„Încheierea războiului din Ucraina. Acesta este un obiectiv pe care îl împărtăşim cu Domnul Preşedinte Trump”, a scris Emmanuel Macron, sâmbătă, într-o postare pe un site de socializare.
„Ucraina este pregătită pentru o încetare necondiționată a focului. Președintele Zelenski mi-a spus acest lucru din nou astăzi. Ar dori să colaboreze cu americanii și europenii pentru a o pune în aplicare”, a concluzionat președintele francez.














